Târgovişte, în coada clasamentului când vorbim de siguranţa cetăţenilor. În top, Oradea, Braşov şi Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgoviştenii nu se simt în siguranţă, în timp ce Oradea, Braşov şi Cluj-Napoca sunt oraşele cu cel mai ridicat grad de siguranţă din România, reiese dintr-un studiu realizat de portalul imobiliar Storia.ro asupra siguranţei vietii în 42 de oraşe din România.

Studiul, la care au participat 93.532 români, a fost efectuat în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017, scrie profit.ro.

Cercetarea privind siguranţa care se bazează pe evaluările acordate de români oraşelor şi cartierelor în care locuiesc a fost realizat în colaborare cu agenţia D&D Research şi face parte dintr-un program amplu de cercetare, care se va desfăşura pe tot parcursul anului 2017.

Printre criteriile de evaluare se numără costul general al vieţii, accesul la instituţiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curăţenia şi zgomotul din mediul urban, spaţiile verzi, situaţia transportului public sau accesul la instituţiile educaţionale.

Conform cercetării, Oradea, Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu, Sfântul Gheorghe şi Timişoara sunt oraşele cu cel mai ridicat grad de siguranţă.

La polul opus, oraşele desemnate în cadrul cercetării ca fiind cele mai puţin sigure sunt Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacău, Călăraşi, Târgovişte, urmate de Vaslui, Piatra Neamţ, Galaţi şi Reşiţa.

La nivel de regiuni istorice, Transilvania a primit cel mai bun scor de siguranţă, fiind urmată de Crişana, Bucureşti şi Ilfov.

“În general, s-a observat o legătură strânsă între numărul mare de locuitori din fiecare oraş şi siguranţa resimţită de cetăţeni. Astfel, oraşele care au primit cele mai mari note au un număr de aproximativ 300.000 de locuitori, pe când cele care se încadrează în pragul de sub 100.000 considerate cele mai nesigure. Mai mult, oraşele cu grad ridicat al siguranţei au şi un produs intern brut ridicat şi o rată a şomanului scăzută, de sub 4%”, se mai arată în studiu.

Storia.ro este un site de anunţuri dedicat exclusiv sectorului imobiliar, lansat de Olx şi are peste 80.000 de anunţuri la aproape şase luni de la lansare. Olx.ro este cea mai mare platformă de anunţuri de pe piaţa locală şi este deţinută de grupul sud-african Naspers.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite