Statul sprijină absolvenţii în vederea ocupării unui loc de muncă. Cu cât sunt sprijiniţi anagajtorii care oferă locuri de muncă tinerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii de liceu promoţia 2017 (inclusiv absolvenţii de liceu care nu au participat sau nu promovează examenul de bacalaureat) au posibilitatea de a se prezenta în vederea înregistrării ca persoană în căutarea unui loc de muncă ca etapa prealabilă şi obligatorie pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj în intervalul 29 mai – 25 iulie 2017, inclusiv.

"Potrivit prevederilor legii 76/2002 actualizată, absolvenţii trebuie să se prezinte la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire. În cazul absolvenţilor de liceu indiferent de promovarea sau nepromovarea examenului de bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 29 mai 2017, având în vedere că în conformitate cu Ordinul nr 4.577/20.07.2016 al Ministrului Educaţiei Naţionale“Cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în dată de 26 mai 2017”, se arată într-un comunicat al AJOFM Dâmboviţa.

În situaţia în care unii tineri mai au corigente, şi nu au situaţia încheiată la toate materiile, aceştia vor fi obligaţi să se prezinte în interval de 60 de zile de la susţinerea şi promovarea examenului de corigenţă. În acest sens adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ va specifica data promovării examenului de corigenţă. 

Absolvenţii care promovează examenul de bacalaureat au aceeaşi obligaţie de a se prezenta în intervalul 29 mai – 25 iulie 2017, deoarece este considerat absolvent în momentul finalizării anului terminal şi are situaţia închisă la toate materiile. 

În vederea înregistrării la agenţiile de ocupare, absolvenţii trebuie să prezinte:

- act de identitate (copie şi original);

- act de studii (adeverinţa de absolvire, certificate de absolvire sau diploma de bacalaureat după caz) în copie şi original (în cazul adeverinţei trebuie să rezulte că data absolvirii anului terminal a fost 26 mai 2017);

- adeverinţa eliberată de medicul de familie din care să rezulte dacă este „apt de muncă” sau „apt muncă cu restricţii”;

Dacă absolvenţii aflaţi în una din situaţiile de mai sus nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la absolvire (29 mai – 25 iulie 2017), aceştia au în continuare posibilitatea să se prezinte în vederea înregistrării ca persoane în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţia de şomaj. 

În cazul absolvenţilor de studii superioare, termenul de 60 de zile în interiorul căruia trebuie să se înregistreze la agenţiile de ocupare curge de la finalizarea studiilor anului terminal sau de la data promovării examenului de licenţă (dacă persoana promovează examenul de licenţă în termen de 12 luni de la finalizarea studiilor). 

Având în vedere că nimeni nu are siguranţa promovării examenului de licenţă, sugerăm tuturor absolvenţilor de studii superioare cu domiciliul în judeţul Dâmboviţa, să solicite adeverinţa de absolvire (chiar şi fără examenul de licenţă) imediat ce au finalizat cursurile şi să se înregistreze la sediul agenţiilor de ocupare cele mai apropriate în interval de 60 de zile de la finalizarea cursurilor. Excepţie fac acei tineri care nu au situaţia încheiată la toate materiile şi trebuie să se prezinte în sesiunea de examene restante în luna septembrie, în cazul acestora termenul curge de la data promovării examenului restant, dată care trebuie precizată pe adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ superior. 

Atenţie!!! - Dacă examenul de licenţă nu este promovat în termen de 12 luni iar absolventul nu s-a înregistrat în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor, atunci persoana în cauză nu va mai avea dreptul la indemnizaţia de şomaj, dar în schimb va putea să beneficieze de serviciile de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de formare profesională gratuită dacă se înregistrează în evidenţa A.J.O.F.M. Dâmboviţa. 

Absolvenţii care se înregistrează în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocupare a Forţei de Muncă Dâmboviţa pot beneficia, după caz, de:

- servicii gratuite de mediere, de informare şi consiliere profesională personalizată sau de asistenţă şi consultanţă pentru începerea unei afaceri proprii;

- servicii gratuite de formare profesională inclusiv contravaloarea costurilor cu abonamentele de transport în comun;

- prima de încadrare – cuantumul primei se calculează la 0,5 lei/km dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporţional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfăşoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă. Această primă de încadrare se va acorda lunar, pentru o perioadă de 12 luni, şomerilor înregistraţi la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în raza în căreia îşi au domiciliul şi care se angajează într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reşedinţa;

- prima de instalare – aceasta se acordă persoanelor înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia.

Prima de instalare se acordă în cuantum diferenţiat:

a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se încadrează în muncă, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul;

b)  15.500 lei pentru persoanele care sunt însoţite de membrii familiei care îşi schimbă domiciliul;

c)  în cazul în care ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei;

d)  în situaţia în care persoanelor care îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare li se asigură de către angajator sau autorităţile publice locale sau centrale, locuinţă de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, acestea beneficiază, fiecare, doar de o primă de instalare în cuantum de:

-  3.500 lei pentru situaţiile prevăzute la punctele a) şi c);

-  6.500 lei pentru situaţia prevăzută la punctul b).

Definirea grupului ţintă eligibil pentru primele de mobilitate (prima de încadrare şi prima de instalare), s-a aprobat prin Hotărârea nr.903 din 29.11.2016  prin care a fost aprobat Planul Naţional de Mobilitate.

           

Conform legislaţiei în vigoare din bugetul asigurărilor pentru şomaj, AJOFM Dâmboviţa acordă subvenţii angajatorilor, prin plata unei valori nominale pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor după cum urmează:

-pentru încadrarea în muncă, pe durată nedeterminată, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat o sumă în cuantum de 900 lei;

-angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, suma în cuantum de 900 lei pe o perioadă de 18 luni;

-angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni;

Tinerii NEET Not in Employment, Education or Training – NEET):

-care au vârsta cuprinsă între 16 – 24 ani, nu au loc de muncă şi nici nu urmează vreo formă de învăţământ sau de formare profesională (Not in Employment, Education or Training – NEET)

-angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 1.000 de lei. Vârsta tinerilor nu poate fi mai mare de 26 de ani.

Categoriile de tineri considerate cu risc de marginalizare socială:

- tineri care se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acest sistem;

- tineri cu dizabilităţi;

- tineri care nu au familie sau ale căror familii nu le poate asigura întreţinerea;

- tinerii care au copii în intreţinere;

- tineri care au executat una sau mai multe pedepse private de libertate;

- tineri care sunt victime ale traficului de persoane.

- tinerii care au copii în intreţinere;

- tineri care au executat una sau mai multe pedepse private de libertate;

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa a organizat până la data de 31 mai 2017, 23 de cursuri de formare profesionala din care 22 pentru şomeri şi unul pentru persoane aflate în detenţie la Penitenciarul Găeşti (14 persoane - lucrător în structuri pentru construcţii).

   

La cursuri au participat 339 de persoane, din care 309 şomeri, 14 persoane aflate în detenţie şi 16 salariaţi.

Ca urmare a absolvirii cursurilor în cadrul AJOFM Dâmboviţa, 119 persoane s-au încadrat în muncă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite