Situaţia contractelor de deszăpezire la nivelul judeţului Dâmboviţa: "Avem 87 de utilaje". Probleme sunt în cotinuare pe DN-uri
0
În acest moment, potrivit datelor oferite de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, tot judeţul este acoperit de firme care vor asigura deszăpezirea în iarna 2016 – 2017, însă, potrivit preşedintelui Adrian Ţuţuianu, în trei zone încă au loc licitaţii pentru atribuirea de contracte.
Aşadar, pe tronsoanele zona Dobra-Cornăţelu- Crevedia, un total de 94,52 de kilometri, zona Lunguleţu-Răcari, 54 kilometri, zona Titu-Corbii Mari, 49,71 kilometri, până în acest moment nu există nicio firmă care să preia activităţile de curăţare a drumului. Însă, potrivit directorului general al Direcţiei Generale Infrastructură Locală din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Vasile Dinu, aceste zone vor fi acoperite, în situaţia în care vremea o impune, de societatea LDP SA, aflată în subordinea CJ Dâmboviţa.
“În acest moment există trei zone care se află în licitaţie publică, dar ele sunt acoperite de societatea Consiliului Judeţean Dâmboviţa – SC. LDP. Nu sunt probleme. Sunt trei zone în zona de sud a judeţului, în zona Titu şi în zona Crevedia. În aceste zone, dacă va fi nevoie se va interveni cu utilajele societăţii noastre. Zona de munte este integral acoperită. Ea a vut contract pe trei ani şi pe anumite sectoare este licitată şi anul acesta. Acolo intervine SC LDP, ea este antreprenorul general.
“Vom face în continuare proceduri de achiziţie publică, legea ne permite chiar şi o achiziţie directă, însă nu am găsit o societate comercială interesată de preluarea acestei activităţi. La moment acesta avem pe stoc 538 tone de nisip, 530 tone sare, 820 tone material antiderapant la SC LDP Dâmboviţa, iar la societăţile comerciale care execută servicii de deszăpezire avem pe stoc 1600 tone nisip, 332 tone sare şi 500 tone material antiderapant. Activităţile sunt asigurate de un total de 87 de utilaje”, ", a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Bugetul pentru deszăpezire este împărţit pe două planuri, 2016 şi 2017. În bugetul de anul acesta, care este de 800.000 de lei sunt acoperite stocurile de material antiderapant şi de combustibil.
“Bugetul sa va suplimenta în funţie de starea vremii, pentru că la codurile galbene sau portocalii se intervine de mai multe ori pe drumuri”, a mais pus Vasile Dinu.
Distanţă totală pe care o acoperă firmele de deszăpezire este de 827,55 de km.
Există 11 zone de interes pentru deszăpezire, stabilite în centralizatorul contractelor de servicii privind „prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor judeţene din Dâmboviţa pe timp de iarnă 2016-2017”, respectiv:
1. Pucioasa – Fieni: intervine SC LDP Dâmboviţa SA (societate aflată în subordinea CJ Dâmboviţa) pe o distanţă de 73,55 km;
2. Dragomireşti - Malu cu Flori: intervine SC LDP Dâmboviţa SA (societate aflată în subordinea CJ Dâmboviţa) pe o distanţă de 142,71 km;
3. Ulmi – Băleni: intervine SC LDP Dâmboviţa SA (societate aflată în subordinea CJ Dâmboviţa) pe o distanţă de 83,23 km;
4. Dobra – Cornăţelu – Crevedia: intervine SC LDP Dâmboviţa SA (societate aflată în subordinea CJ Dâmboviţa) pe o distanţă de 92,54 km;
5. Moroieni – Padina: intervine SC RATELEN CONSTRUCT SRL, pe o distanţă de 54 km;
6. Şaua Dichiului: intervine SC RATELEN CONSTRUCT SRL pe o distanţă de 10 km;
7. Moreni – Valea Lungă – I.L. Caragiale: intervine ASOCIAŢIA SC SAVA SERV CONSTRUCT SRL, lider asociere + SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL + SC REBELIS CONSTRUCŢII SRL, pe o distanţă de 62,85 km;
8. Văcăreşti – Produleşti – Sălcioara: intervine ASOCIAŢIA SC SAVA SERV CONSTRUCT SRL, lider asociere + SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL + SC REBELIS CONSTRUCŢII SRL, pe o distanţă de de 47,88 km;
9. Petreşti – Şelaru: intervine SC MONTAJ PALADIU SRL, pe o distanţă de 76,71 km;
10. Valea Mare – Costeşti Vale: intervine SC MONTAJ PALADIU SRL, pe o distanţă de 80,91 km
11. Lunguleţu - Răcari: intervine SC LDP Dâmboviţa SA (societate aflată în subordinea CJ Dâmboviţa) pe o distanţă de 53,46 km;
12. Titu – Corbii Mari: intervine SC LDP Dâmboviţa SA (societate aflată în subordinea CJ Dâmboviţa) pe o distanţă de 49,71 km.
SITUAŢIE GRAVĂ PE DN 71 TÂRGOVIŞTE- BUCUREŞTI
Drumurile naţionale din Dâmboviţa nu sunt acoperite de contracte de deszăpezire. Atenţionarea o dă prefectul judeţului Dâmboviţa, Antonel Jîjîie.
„La nivelul judeţului Dâmboviţa, în acest moment, avem o situaţie mai bună pe drumurile judeţene, ca şi acoperire cu contracte de deszăpezire şi mai puţin bună pe drumurile naţionale, unde nu s-au finalizat încă licitaţiile, inclusiv pe Districtul Târgovişte şi pe Bucureşti. Şi cred că nici pe autostradă nu s-au finalizat licitaţiile. Să mulţumim că nu a venit zăpada peste noi încă, pentru că dacă va veni, ne va prinde iar nu foarte bine pregătiţi”, a semnalat prefectul judeţului Dâmboviţa, jr. Antonel Jîjîie.
Directorul SDN Târgovişte, Ilarie Ceparu, spune însă că situaţia este sub control şi că deocamdată nu sunt probbleme, fără a oferi mai multe detalii.
În Dâmboviţa sunt 270 de km de drumuri naţionale.