Primăria Târgovişte a primit undă verde pentru construcţia a patru staţii de încărcare pentru vehicule electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Târgoviştei, Cristian Stan, a anunţat, miercuri, că administraţia locală a câştigat un proeict în valoare totală de 880.000 de lei pentru realizarea a patru staţii de încărcare pentru vehicule electrice.

Din totalul de 11 staţii aprobate la nivel naţional în cadrul programului derulat de Administraţia Fondului de Mediu, 4 vor fi amplasate în Târgovişte.

"Municipiul Târgovişte este singura unitate administrativ teritorială din România care a obţinut finanţarea construirii unor staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în cadrul "Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-în", a declarat primarul Cristian Stan. 

Valoarea finanţării este de 630.000 lei, ceea ce reprezintă aproape 72% din totalul proiectului şi vizează realizarea a patru staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice pe strada Ialomiţei (în vecinătatea Complexului Turistic de Nataţie), pe strada Justiţiei (lângă stadion), în parcarea de lângă Piaţa Bărăţiei şi în parcarea de lângă BRD (vis-a-vis de Biblioteca Judeţeană).

Această finanţare pregăteşte terenul pentru un alt proiect scris de Primăria Târgovişte. Este vorba de introducerea autobuzelor electrice pentru transportul public în comun.

''Proiectul la care avem pregătit caietul de sarcini şi la care vom cere, practic, o temă de proiectare, este foarte complex, este proiectul privind transportul public în comun. Este cel mai mare proiect individual care va fi implementat în municipiul Târgovişte, în valoare de peste 20 de milioane de euro'', declara la sfârşitul lui 2016, Cristian Stan. 

Primăria Târgovişte vrea să introducă autobuze electrice pentru transportul public în comun
Primăria Târgovişte vrea să introducă autobuze electrice pentru transportul public în comun

Edilul a precizat că proiectul are două componente, atât achiziţionarea de autobuze electrice şi construirea de staţii de încărcare, dar şi refacerea infrastructurii rutiere pe traseele pe care circulă autobuzele. 

''În linii mari, implică achiziţionarea de material rulant ecologic, autobuze electrice, implică staţii de autobuz moderne, staţii de încărcare pentru autobuze, sistemul de ticketing. Are şi o componentă de refacere a infrastructurii, asta înseamnă că acele culoare de transport public, drumul pe care circulă autobuzul, vor fi reabilitate pe această axă, Axa 4 ''Reducerea emisiilor de bioxid de carbon. Deci acesta ar fi proiectul cel mai mare al municipiului'', a spus primarul Târgoviştei, Cristian Stan. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite