Prima postare pe Facebok a „noului” primar Caraveţeanu: „Am revenit... definitiv!!!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu
Primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu

Abia investit în funcţie, deşi a fost reales în iunie anul trecut, primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu, a postat pe Facebook prima sa poză la biroul pe care l-a părăsit în septembrie 2012, după ce a fost suspendat de Prefectura Dâmboviţa. Caraveţeanu a fost declarat incompatibil în septembrie 2012, însă a câştigat în instanţă dreptul de a se întoarce la primărie.

În doar câteva ore, primarul a adunat aproape 140 de like-uri şi multe mesaje de încurajare pe pagina sa de Facebook.

„E un Dumnezeu sus, chiar dacă ne mai încearcă, tot face El dreptate. Vă doresc putere de muncă şi sănătate”, a scris Nicolae Lucian Ionuţ.

Marius Caraveţeanu a fost reales într-un nou mandat de către locuitorii oraşului Răcari, aşa că magistraţii l-au repus în funcţie.

Agenţia Naţională de Integritate, la sesizarea Instituţiei Prefectului Dâmboviţa, reprezentantă de prefectul Iancu Caracota, a constatat, în luna septembrie 2008, prin Actul de constatare nr. 304/II/2009 starea de incompatibilitate în care se afla domnul Caraveţeanu Marius Florin începând cu data de 18.06.2008 şi până în momentul încheierii actului, ( 04.11.2009) , deoarece acesta deţinea simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică. 

Împotriva Actului de constatare , primarul oraşului Răcari a formulat în termen contestaţie, litigiu ce a fost soluţionat definitiv şi irevocabil pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ordinul privind constatarea încetării de drept, înainte de termen,  a mandatului primarului oraşului Răcari a fost executat de prefectul Emilian Rusu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite