Premieră pentru România. 20 de elevi vor avea ocazia să dialogheze cu un astronaut de pe Staţia Internaţională Spaţială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorii şi studenţii de la Universitatea Valahia din Târgovişte pregătesc un nou proiect revoluţinar, după ce anul trecut au câştigat locul I la salonul de inventică de la Seattle, cu un microrobot. În aprilie, timp de 12 minute, elevi de la cele mai bune colegii din Târgovişte vor intra în legătură directă cu astronauţii unei staţii orbitale, graţie demersului făcut de cercetătorii de la Universitatea Valahia din Târgovişte.

Este vorba de programul ARISS, care se desfăşoară deja la nivel internaţional, de ani buni. Proiectele educationale ARISS sunt patronate de catre Agenţia Spaţială Europeană sau NASA şi vizează suscitarea interesului tinerilor pentru tehnologiile spaţiale şi de telecomunicaţii. 

„Este un proiect realizat de profesori şi studenţi de la Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică şi Tehnologia Informaţiei. Pentru prima dată, o entitate din România, Facultatea de Inginerie Electrică din Universitatea Valahia din Târgovişte va intra în legătură directă cu astronauţii care se găsesc pe o staţie orbitală. Va fi un eveniment foarte bine mediatizat, se va desfăşura la Casa Sindicatelor şi vom avea invitaţi din întreaga ţară. Pentru zece minute vom fi în legătură de comunicaţie cu astronauţii de pe staţia orbitală. Trebuie să avem şi noroc în toată treaba asta, pentru că se poate să ne joace fesete conexiunea”, a dezvăluit conf.univ.dr. Călin Oros, rectorul UVT.

image

Evenimentul presupune realizarea unei legaturi radio directe între un grup de tineri din România şi un astronaut aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Toţi ochii pe Târgovişte

"Avem sponsori care vor asigura desfăşurarea evenimentului, pentru că tot va fi la scară mare. Inclusiv comisia de specialiatate a Parlamenului României va participa. Va veni şi domnul Prunariu, care este un prieten al UVT", a mai spus rectorul UVT.

microrobot tgv

“Va fi o acţiune enormă. Echipa din care fac şi eu parte este implicată în acest proiect. Chiar coordonatorul nostru, Alexnadru Ivan, care se află în Franţa, va fi coordonatorul acestui proiect”, a spus Florin Dragomir, profesor şi cercetător la UVT.

Elevii, în direct cu astronatul timp de 12 minute

20 de elevi din Dâmboviţa, care reprezintă cele mai bune licee, vor avea de pus câte o întrebare astronautului de pe Staţia Internaţinală Spaţială.

“Ideea a apărut în 2011, fiind promovată de Alexandru Ivan, care a coordonat  proiectul de la Seattle. Alexandru este radio-amator şi cunoaşte foarte bine ce se întâmplă în lume în privinţa conexiunilor radio între entităţi de tip universitate - licee – colegii şi Staţia Internaţională Spaţială. De foarte mulţi ani, programul ARISS se desfăşoară în alte ţări, mai puţin în România. Este pentru prima dată când o entitate din România va intra în contact oficial cu Staţia. Am aşteptat 4 ani după ce am depus proiectul. Am ales doar elevi din Dâmboviţa pentru că am vrut să promovăm judeţul şi oraşul Târgovişte. Totul însemană 12 minute de contact radio, timp în care copiii adresează câte o întrebare, la care va răspunde astronatul, care ştie întrebările", a declarat, pentru Adevărul, Hneri-George Coandă, profesor la UVT.

Valoarea echipamentelor este 15.000 de euro, sumă asigurată de diverşi sponsori şi parteneri, printre care şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Târgovişte.

Microrobot câştigător

Cercetătorii târgovişteni au ieşit învingători la ICRA (International Conference Robotics and Automation) care se desfăşoară în perioada 26-30 mai 2015, la Seattle, în Statele Unite ale Americii. A fost pentru prima dată când o echipă de cercetare din România a participat la acest concurs, fiind şi singura din Europa Centrală şi de Est. În finală au mai fost înscrise universităţi de renume din SUA, Canada, Elveţia, Franţa, Italia şi India.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite