Prefectura a pierdut! Marius Caraveţeanu, repus în funcţie de magistraţii Tribunalului Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Marius Caraveţeanu. Foto: incomod-media.ro
Primarul Marius Caraveţeanu. Foto: incomod-media.ro

Primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu a câştigat în instanţă procesul împotriva Prefecturii Dâmboviţa, care îl suspendase  din funcţie, ca urmare a deciziei ANI prin care fusese declarat incompatibil.

Caraveţeanu era acuzat de Prefectură că în primul său mandat, 2008-2012, timp de câteva luni a deţinut şi calitatea de membru în asociaţia familială cu profil agricol Caraveţeanu.

“Soluţie: Admite cererea. Anulează ordinul nr.349/2012” se arată pe site-ul Tribunalului Dâmboviţa.

Marius Caraveţeanu a fost reales într-un nou mandat de către locuitorii oraşului Răcari, aşa că magistraţii l-au repus în funcţie.

Agenţia Naţională de Integritate, la sesizarea Instituţiei Prefectului Dâmboviţa, reprezentantă de prefectul Iancu Caracota, a constatat, în luna septembrie 2008, prin Actul de constatare nr. 304/II/2009 starea de incompatibilitate în care se afla domnul Caraveţeanu Marius Florin începând cu data de 18.06.2008 şi până în momentul încheierii actului, ( 04.11.2009) , deoarece acesta deţinea simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică. 

Împotriva Actului de constatare , primarul oraşului Răcari a formulat în termen contestaţie, litigiu ce a fost soluţionat definitiv şi irevocabil pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ordinul privind constatarea încetării de drept, înainte de termen,  a mandatului primarului oraşului Răcari a fost executat de prefectul Emilian Rusu. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite