Pompele de căldură de la Spitalul Judeţean, obiectul unor plăţi nelegale de aproape 500.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul prevede montarea de pompe de căldură, un sistem ultramodern, pentru a încălzi 4 pavilioane din curtea spitalului. Foto: Arhiva
Proiectul prevede montarea de pompe de căldură, un sistem ultramodern, pentru a încălzi 4 pavilioane din curtea spitalului. Foto: Arhiva

La Târgovişte, inspectorii Curţii de Conturi au consemnat în scris probleme la Consiliul Judeţean. Adică "a efectuat plăţi nelegale în sumă totală de 492.000 de lei, la obiectivul de investiţii „Pompe de caldură - în cadrul Spitalului Judeţean", un proiect sub patronajul fostului preşedinte al Consiliului, actualul deputat Florin Popescu.

Fostul preşedinte peste judeţul Dâmboviţa e liniştit şi fără emoţii. Spune că a lasat la spital o moştenire necesară, care a costat 4 milioane de lei. Proiectul prevede montarea de pompe de căldură, un sistem ultramodern, pentru a încălzi 4 pavilioane din curtea spitalului, unde era frig iarna, iar sistemul centralizat al spitalului nu făcea faţă.

S-a ajuns însă ca secţiile spitalului să aiba trei surse de încălzire: sistemul centralizat al oraşului, nişte centrale termice montate odată cu modernizarea pavilioanelor, plus pompele de căldură unde Curtea de conturi a descoperit plăţi nelegale. Administratorul unităţii explică ce s-a investit la Oncologie.

Administrator spital: "Deci avem centrala termică, care deserveşte în acest moment secţia de oncologie şi acolo în spate sunt pompele care or să fie tot pentru secţia de onco. Proiecte noi, dar din finanţări separate. Deci centrala a făcut parte din reabilitarea secţiei de oncologie şi pompele separat. Sunt făcute în acelasi timp? Da, da."

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean susţine că proiectul cu pompele e o risipă de fonduri, o investiţie de ochii lumii.

"Investiţia asta este una insuficient fundamentată, cu mari probleme care o fac aproape inutilă. Am constatat că nu s-a făcut o conectare a acestui sistem nou cu ceea ce însemnă sistemul de încălzire clasic al spitalului, lucrurile n-au fost corelate şi ar fi necesare schimbări, altele ca să putem să punem în funcţiune aşa ceva. Sunt consumuri energetice foarte mari, este ineficient pentru ceea ce înseamna apa caldă menajeră, nu realizează parametrii spuşi iniţial, nu se poate asigura în aceasta formă încălzire", a spus Adrian Ţuţuianu, preşedinte CJ Dâmboviţa, pentru "România te iubesc". 

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa are o afacere de familie cu centrale termice şi consumabile pentru sisteme de încălzire. Din datele de la Registrul Comerţului rezultă că deputatul are 5% din companie, la fel fratele său, în timp ce tatăl lor are 55% din acţiuni. Firma de familie nu are însă în acte nicio legătură cu pompele de căldură montate la Spitalul din Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite