VIDEO Patru turişti, dintre care trei din Bucureşti, au fost salvaţi de pe Platoul Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma intervenţiei jandarmilor montani şi a salvamontiştilor, cei patru turişti au fost sprijiniţi să ajungă în siguranţă la Cabana Piatra Arsă
În urma intervenţiei jandarmilor montani şi a salvamontiştilor, cei patru turişti au fost sprijiniţi să ajungă în siguranţă la Cabana Piatra Arsă

Patru turişti au fost recuperaţi de pe Platoul Bucegi de către jandarmii montani şi salvamontiştii dâmboviţeni, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce au greşit drumul din cauza epuizării fizice, a echipamentului inadecvat şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv ceaţă, vânt şi temperatură scăzută. Trei dintre ei sunt din Bucuresti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, cpt Ciprian Vătăşelu, citat de Rtv.net, incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică şi a fost sesizat telefonic prin apelul unic de urgenţă 112, iar un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera împreună cu lucrători ai Salvamont Dâmboviţa şi Buşteni au plecat imediat in căutarea celor patru turişti.

"S-a intervenit în zona Muntele Cocora, din Masivul Montan Bucegi, la liziera pădurii dintre Vâlcelul Mare şi Vâlcelul Mortului, pentru sprijinirea unor persoane care, în timp ce se aflau în drumeţie pe traseul montan Cabana Babele - Piatra Arsă au rătăcit drumul şi nu şi-au mai putut continua deplasarea din cauza epuizării fizice, echipamentului inadecvat şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv ceaţă, vânt şi temperatură scăzută, aproximativ 2 grade Celsius", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, căpitan Ciprian Vătăşelu.

Potrivit sursei citate, în urma intervenţiei jandarmilor montani şi a salvamontiştilor, cei patru turişti, trei bărbaţi din Bucureşti şi o femeie din Constanţa, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 ani, au fost sprijiniţi să ajungă în siguranţă la Cabana Piatra Arsă, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

"Acţiunea de căutare şi salvare s-a încheiat după trei ore", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Dâmbovita.

Reprezentanţii IJJ Dâmboviţa recomandă cetăţenilor, pentru evitarea situaţiilor nedorite, să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate şi condiţiilor climaterice locale, să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii, să aibă echipament adecvat zonei de munte - lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor, sac de dormit, să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu, să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice şi să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane sau al salvamontiştilor specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite