Padina Fest 2015 începe astăzi. Program complet. Turiştii au rock pe pâine, workshop de fizioterapie, trail running sau concert în buza Peşterii Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noaptea de vineri va fi rock, astfel că pe 24 iulie vor susţine concerte Alternosfera, Luna Amară, Robin and the Backstabbers, Firmă, Nişte Băieţi
Noaptea de vineri va fi rock, astfel că pe 24 iulie vor susţine concerte Alternosfera, Luna Amară, Robin and the Backstabbers, Firmă, Nişte Băieţi

Festivalul Padina Fest, ediţia a VI-a, debutează astăzi şi se desfăşoară în perioada 23 iulie – 26 iulie 2015, pe Platoul din Lunca Padinii, Masivul Bucegi. Festivalul de anul acest vine cu noi surprize pentru iubitorii de muzică şi de activităţi sportive montane şi pentru toţi cei care iubesc şi ocrotesc natură.

La peste 1500 de metri altitudine, turişti vor putea participa la tot felul de activităţi, iar serile vor fi "scăldate" în concerte.

Festivalul Padina Fest 2015 se bazează şi acum, ca şi în anii precedenţi, pe promovarea Munţilor Bucegi şi a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană prin impunerea unui regulament de festival şi ecologizarea zonei cu scopul de a conservă patrimoniul natural.

PADINA FEST 2015

PROGRAM COMPLET PADINA FEST 2015

JOI - 23 iulie 2015

PADINA FEST 2015

Ora 9:00 – 18:00 – Activităţi recreative şi muzică DJ

Ora 18:00 – Concert 

- Padina Stage

- Selectie - Folk for everybody  

- Ţapinarii 

- After Party 

- DJ 

PADINA FEST 2015

Vineri - 24 iulie  2015

Noaptea de vineri va fi rock, astfel că pe 24 iulie vor susţine concerte Alternosfera, Luna Amară, Robin and the Backstabbers, Firmă, Nişte Băieţi.Sâmbătă seară va avea loc tradiţionalul concert Suie Paparude, iar Firkin (HU) vor susţine un concert incendiar pe ritmuri irlandeze.

Ora 9:00 – 18:00 – Activităţi recreative şi muzică DJ

- Workshop slackline

- Workshop foto

- Workshop fizioterapie

Ora 18:00 – Concert 

- Padina Stage

- FIRMA 

- ROBIN AND THE BACKSTABBERS 

- Luna Amara

- ALTERNOSFERA 

- After Party 

- DJ

PADINA FEST 2015

Sâmbătă - 25 iulie 2015

Camerata Muntenia va oferi un concert de zile mari în ziua de sâmbătă, 25 iulie, când va avea loc inaugurarea şi redeschiderea Peşterii Ialomiţa, investiţie realizată prin proiectul ”Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii tehnice pentru creşterea potenţialului turistic al peşterii Ialomiţei din masivul Bucegi, judeţul Dâmboviţa”, proiect implementat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 şi care a urmărit dezvoltarea durabilă a zonei montane din judeţul Dâmboviţa prin creşterea gradului de atractivitate turistică a Peşterii Ialomiţei.

- Ora 12:00 – 13:30 – inaugurarea obiectivului Peştera Ialomiţei

- Ora 13:30 – 14:30 – concert susţinut de Orchestra Simfonică ”Muntenia”;

- Ora 14:30 – 18:00 -  Activităţi recreative şi muzică DJ

- Maratonul Bucegilor – trail running

- Workshop slackline

- Workshop foto

- Workshop fizioterapie

  Ora 18:00 - Concert

- Padina Stage

- Nişte Baieţi 

- Naked

- FIRKIN

- Şuie Paparude 

- After Party 

- DJ

PADINA FEST 2015

Duminică - 26 iulie 2015

- Ora 09:00 -  Activităţi recreative şi muzică DJ

- Ora 11:00 -  Concert susţinut de Orchestra Simfonică ”Muntenia”;

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite