O nouă amânare în cazul lui Hayssam. Avocatul său nu s-a prezentat la termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2006 a fugit din România, fiind adus înapoi în ţară în anul 2013, pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea.
În 2006 a fugit din România, fiind adus înapoi în ţară în anul 2013, pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea.

Sirianul Omar Hayssam, a cărui cerere de întrerupere a pedepsei pe motive medicale a avut termen joi, 16 august, va aştepta până în luna septembrie decizia instanţei. Avocatul său nu s-a prezentat de termenul legal, aşa că instanţa a amânat cazul.

„Solutia pe scurt: TERMEN - 04.09.2018 PENTRU LIPSA APARATORULUI ALES AL CONDAMNATULUI. COMUNICAREA COPIEI PREZENTEI INCEHEIERI SI A COPIEI AVIZULUI EMIS DE COMISIA SUPERIOARE MEDICO LEGAL DIN CADRUL INML MINA MINOVICI BUCURESTI - din data de 01.08.2018, ASUPRA RAPORTULUI DE EXPERTIZA MEDICO LEGALA nr. A5/12445/2017”, arată Tribunalul Dâmboviţa.

Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în mai multe dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck", trei ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu", doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Totodată, Hayssam a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 24 de ani şi patru luni închisoare în dosarul "Manhattan", în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice.

În 2006 a fugit din România, fiind adus înapoi în ţară în anul 2013, pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad, iar o lună mai târziu autorităţile române îl reţineau pe  Omar Hayssam. Deşi preşedinţia anunţa la acel moment că Omar este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

Omar Hayssam este încarcerat la Penitenciarul Mărgineni din judeţul Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite