O cruce înaltă de 21 de metri va fi inaugurată la Gura Ocniţei, de sărbătoarea Sf. Ilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul comunei va inaugura, în jocuri de torţe, lampioane şi artificii, o cruce înaltă de 21 de metri, care va străjui întreaga zonă
Primarul comunei va inaugura, în jocuri de torţe, lampioane şi artificii, o cruce înaltă de 21 de metri, care va străjui întreaga zonă

În comuna dâmboviţeană Gura Ocniţei va fi inaugurată, de Sf. Ilie, cea mai înaltă cruce din Dâmboviţa, care măsoară 21 de metri şi va fi amplasată pe Dealul Crucii din localitate. Evenimentul este cuprins în cadrul manifestărilor dedicate "Zilelor comunei Gura Ocniţei", 19 - 20 iulie.


Potrivit organizatorilor, sâmbătă, pe 19 iulie, va fi inaugurat sediul modernizat al Bibliotecii Comunale, apoi va avea loc o procesiune până pe Dealul Crucii ( Dealul Bătrân ). Acolo se va desfăşura, începând cu ora 18,oo, prima ediţie a Festivalului Florilor de Câmp. O paradă de port popular românesc, expoziţii diverse, recitări, cântece, observaţii astronomice şi multe alte lucruri interesante se vor derula până seara târziu.

Tot atunci, primarul comunei va inaugura, în jocuri de torţe, lampioane şi artificii, o cruce înaltă de 21 de metri, care va străjui întreaga zonă. 

"A doua zi, în parcul din localitatea Adânca, începând cu ora 10,oo, vor avea loc activităţi cu şi pentru copii şi tineri. Acţiuni sportive, competiţii, spectacol, animaţie, Arenele Junior şi multe altele vor face din dimineaţă o sărbătoare. De la ora 16,oo şi până târziu, în noapte, când focuri de artificii vor lumina cerul, se va desfăşura un spectacol-maraton pentru toate vârstele şi toate gusturile", se arată într-un comunicat al primăriei. 

Pe scena amplasată în localitate vor urca Simona Dinescu, Ştefania Rareş, Cristi Rizescu, Nicuşor Iordan, Camelia Conovici, Ileana Pavelescu şi mulţi alţii.

cruce sf ilie
Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite