Lichenii au ţinut în loc începerea lucrărilor de reabilitare a DN 71, drum extrem de important pentru cel mai mare producător de electrocasnice din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reabilitarea DN 71 Târgovişte - Bucureşti a fost întârziată un an din cauza unor licheni de pe marginea drumului. Senatorul PSD de Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat că avizul de mediu pentru investiţia de lărgire la patru benzi a DN 71 Bâldana-Târgovişte şi modernizare până la Sinaia a întârziat un an pentru că specialiştii susţineau că sunt licheni pe marginea drumului care trebuie protejaţi.

Guvernul a dat undă verde, joi, 24 mai, indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea DN 71 Bâlana - Târgovişte Sinaia. Proiectul prevede modernizarea la patru benzi a Drumului Naţional 71 pe tronsonul Bâldana-Târgovişte şi la două benzi de la Târgovişte la Sinaia. Avizul de mediu a venit însă foarte târziu pentru ecologiştii au sesizat faptul că pe marginea drumului cresc licheni.

”Un an de zile am întârziat cu DN 71 din cauza avizului de mediu. S-au trezit nişte băieţi din ţara asta, de la Cluj, să ne spună că pe şanţurile care duc spre Sinaia, pe marginea drumului, cresc nişte licheni şi că lichenii ăia trebuie protejaţi. Ca să punem întrebarea la una dintre discuţii: dar dacă se reface drumul, cresc lichenii înapoi? Răspunsul a fost: da. Şi am stat un an de zile ca să obţinem acordul de mediu, fără de care nu puteam să obţinem ce am obţinut săptămâna trecută, respectiv hotărârea de guvern prin care indicatorii tehnico-economici pentru DN 71 patru benzi Bâldana-Târgovişte şi modernizare până la Sinaia. Cam cu tipul ăsta de probleme ne-am confruntat!”, a precizat Ţuţuianu.

image

Valoarea investiţiei se ridică la 2.136.328 mii lei. Lungimea totală ad drmului este de 101,696 km, din care 44,222 km înseamnă lărgire la 4 benzi (Bâldana - Târgovişte) şi 57,474 km înseamnă modernizare la 2 benzi (Târgovişte - Sinaia).

Lărgirea se va realiza pe 21,4 kilometri, se vor construi 4 poduri, 5 podeţe, 3 subtraversări şi o parcare şi vor fi reabilitate alte 3 poduri. Toate aceste investiţii vor fi gata în 2 ani.  

Drumul traversează localităţile Tărtăşeşti, Răcari, Conţeşti, Sălcioara, Nucet, Comişani, Cornăţelu, Văcăreşti, Ulmi, Târgovişte, Aninoasa, Doiceşti, Vulcana Pândele, Brăneşti, Băleni, Pucioasa, Moţăieni, Buciumeni, Glodeni, Fieni, Pietroşiţa, Moroieni, Sinaia, iar titular de proiect este CNAIR.

Imagine indisponibilă

Proiectarea va pune câteva probleme, mai ales în zona satului Glod, unde circulaţia este practic gâtuită din cauza proprietăţilor care s-au extins până în partea carosabilă.

Totodată, prin modernizarea acestui drum, traseul spre Valea Prahovei va fi înlesnit şi pe această variantă, precum şi accesul spre Platoul Bucegi, la Cabanele Piatra Arsă, Babele şi spre Valea Ialomiţei, până la Complexul Peştera, drumuri care sunt în proces de asfaltare în acest moment.

Sectorul de drum Bâldana-Titu este cuprins în Master Planul General de Transport şi face parte dintr-un proiect mai complex de modernizare a infrastructurii rutiere, pe ruta Bucureşti - Sinaia. Lărgirea la 4 benzi a DN 7, între localităţile Bâldana şi Titu, a fost solicitată inclusiv de marii operatori economici din judeţul Dâmboviţa, care doresc o legătură rutieră modernizată cu municipiul Bucureşti.

Arctic, cel mai mare producător de electrocasnice din România, construieşte la Ulmi o fabrică de maşini de spălat vase şi rufe. Preşedintele CJ Dâmboviţa, Daniel Comănescu, a declarat că  urgentarea reabilitării DN 71 Târgovişte - Bucureşti şi lărgirea sa la patru benzi este esenţială pentru dezvoltarea acestei investiţii. 

Potrivit ultimelor estimări, când Arctic va începe activitatea la Ulmi (în aproximativ doi ani) DN 71 va fi tranzitat de peste 150 de tiruri de mare capacitate încărcate cu produsele Arctic.

Potrivit CJ Dâmboviţa, lucrările, în valoare totală de 200 de milioane de euro, urmează a fi executate până în 2019.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite