Trafic blocat pe DN 7, la Titu. Trei maşini s-au făcut praf şi o persoană a ajuns la spital
0Traficul este blocat pe DN7 Găeşti – Tărtăşeşti, la kilometrul 50+200 metri, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. În urma evenimentului o persoană a fost rănită grav.
În zonă au intervenit pompierii de la Detaşamentul din Titu cu mai multe autospeciale. Accidentul a avut loc în oraşul Titu, cartier Titu Târg. Trei maşini s-au ciocnit şi trei persoane au fost rănite, dintre care una este în stare gravă.
Poliţia efectuează cercetarea la faţa locului, urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurarile evenimentului rutier.


