Leneşii din PSD, luaţi la ţintă de şefi: „Nu mi se pare normal ca o persoană să fie vicepreşedinte de partid, dar să nu-l fi văzut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că nu s-au implicat în niciun fel la alegerile locale PSD Târgovişte a decis să sancţioneze "leneşii" din campania electorală. Preşedintele PSD Târgovişte, Cristian Stan, a anunţat că la nivelul Organizaţiei s-a făcut o analiză amplă a implicării fiecărui membru în campania electorală.

„Am stabilit anumite lucruri, urmează ca peste două săptămâni să ne întâlnim în cadrul Organizaţiei pentru a lua măsurile care se impun, pentru că eu cred că de data aceasta va trebui să punem piciorul în prag şi să luăm măsuri organizatorice destul de radicale. Unii din colegii noştri s-au implicat mai puţin în campania electorală pentru alegerile locale şi nu vrem să se mai întâmple acest lucru, iar la alegerile parlamentare să avem un rezultat mai bun. Vreau să-i asigur pe toţi colegii mei care candidează la alegerile parlamentare de angajamentul şi de sprijinul total al Organizaţiei Municipale în vederea obţinerii unui rezultat cât mai bun. Organizaţia va decide ce măsuri vom lua, se poate ajunge până la excluderi. Este vorba de colegi cu funcţii, de colegi care au beneficiat de sprijinul Organizaţiei pentru a ocupa anumite funcţii şi atunci cred că este normal să stabilim şi nişte sancţiuni pentru că unii au muncit, alţii nu au muncit. Nu mi se pare normal ca o persoană să fie vicepreşedinte de partid, dar să nu-l fi văzut la alegerile locale pe la sediu”, a declarat preşedintele PSD Târgovişte, Cristian Stan.

Aşa cum era de aşteptat, bătălia pentru fotoliul de primar al Târgoviştei s-a dat între PSD şi PNL, respectiv Cristian Stan şi Ciprian Prisăcaru. Stan a câştigat detaşat lupta şi după aproape un an de interimat a fost confirmat de târgovişteni în fruntea administraţiei locale.


Rezultatele finale la alegerile locale 2016:

 

1. Cristian Stan (PSD) 45,33%

2. Ciprian Prisacaru (PNL) 32,88%  

3. Dumitru Barbu (ALDE) 6,75%  

Astfel, la Târgovişte, PSD va avea în  Consiliul Local Târgovişte PSD 11 mandate, PNL opt, ALDE unul şi un independent care a câştigat un mandat (Ana-Maria Nicolae).

Rezultatele finale la alegerile locale 2016, transmise de BEJ confirma faptul ca PSD este marele câştigător al acestui scrutin. De asemenea, PSD şi-a asigurat cele mai multe mandate de consilieri judeţeni şi va avea preşedintele CJ Dâmboviţa. 

Cele 89 de mandate de primari din judeţul Dâmboviţa:

- 66 PSD, la care se adauga mandatele a doi candidaţi independenţi susţinuţi de PSD

- 19 PNL

- 1 UNPR

- 1 ALDE

Procentajul obţinut de partide:

PSD 60,52%

PNL 16,91%

UNPR 0,89%

ALDE 0,89%

În ceea ce priveşte consilierii judeţeni, după repartizarea mandatelor, configuraţia politică a Consiliului Judeţean este următoarea: PSD, 21 de mandate, plus preşedintele CJ Dâmboviţa, în timp ce PNL va avea 13 mandate de consilieri judeteni.

Pentru consiliile locale, după centralizarea datelor din cele 89 de circumscripţii locale, PSD a obţinut mai bine de jumătate din cele 1201 de mandate de la nivelul judeţului Dâmboviţa, respectiv 682. Mandatele rămase au fost repartizate după cum urmează:

PNL- 396

UNPR- 46

ALDE- 41

PMP- 9

Candidaţi independenţi- 9

Asociaţia Partida Romilor Pro-Europa- 6

Partidul Naţional Democrat- 6

Partidul România Mare- 3

Partidul Dreptatea Socială- 1

Partidul România Unită- 1

Partidul Socialist Român- 1

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite