La clasele terminale de la Şcoala 11, profesorii “chiulesc” de la orele de opţional cu ştirea Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Şcoala “Paul Bănică” din Târgovişte, la clasa a VIII-a nu se respectă numărul minim de ore opţionale pe an, deşi legea promulgată de Ministerul Educaţiei în 2011 spune că fiecare clasă trebuie să cuprindă cel puţin o oră pe săptămână. Reclamaţia a fost făcută de mai mulţi părinţi, iar informaţia a fost confirmată chiar de Inspectoratul Şcolar, care spune că nu este nimic anormal.


 
Potrivit planului cadrul semnat şi aprobat în 2001, care este şi acum în vigoare, fiecare clasă din învăţământul gimnazial şi liceal trebuie să parcurgă, obligatoriu, cel puţin o oră opţională pe săptămână. Acest lucru nu se respectă la Şcoala “Paul Bănică” din Târgovişte (Nr. 11). O spune chiar inspectorul adjunct, Ovidiu Băsceanu, care crede că elevii de clasa a VIII-a nu mai trebuie încărcaţi cu o disciplină suplimentară. 

prof. Ovidiu Băsceanu


“Am purtat o discuţie cu conducerea şcolii care mi-a prezentat tabelele semnate, asumate de la clasa a II-a până la a VII-a. La clasa a VIII-a nu avem opţionale, şi bine facem, că şi-aşa e programa prea încărcată. Ar putea fi vorba la clasa a VII-a (n.r. unde s-ar putea să nu se facă opţionale), unde doamna profesoară Cuşmir Mariana, care predă Franceza în Imagini şi a lipsit o zi. În rest nimeni nu a lipsit. Toată lumea şi le face şi am tabelul asumat. Dacă există vreo nemulţumire din partea părinţilor, părerea mea este că imediat trebuie să o aducă la cunoştinţa conducerii şcolii. Clasa a VIII-a nu face obiectul discuţiei noastre. Avem opţionale la clasele  II - VII. Clasa a VIII nu are opţionale, pentru că mi se pare aberant ca aceşti elevi să fie încărcaţi şi cu alteceva când au examene de dat. Nu este regulă dată de Minister. Este dată ca recomandare”, spune Ovidiu Băsceanu.

În grila opţionalelor intră materii precum: teatru pentru copii, educaţie pentru sănătate, planeta pământul, educaţie financiară, calculatorul prietenul meu, fantezii din hârtie, franceza în imagini

Directoarea îl contrazice pe Băsceanu: “Se fac şi la clasa a VIII-a”

“Eu ieri am predat situaţia la ISJ. Noi am verificat că toate opţionalale se desfăşoară în mod normal la fiecare clasă. Dacă sunt alte probleme să vină părinţii la noi. Nu ne simţim vinovaţi. Eu am semnăturile cadrelor şi am verificat că toate opţionalele se desfăşoară în mod normal la clase. La fiecare clasă. Se ştie despre ce este vorba”, ne-a declarat Liliana Cernat, directoarea Şcolii 11.

image

Fost inspector general: “Este o ILEGALITATE. Copilul acela va avea o medie în minus la sfârşit de an”

În timp ce totul pare roz la Şcoala 11, un fost inspector general ne-a declarat că nu-i de glumit cu opţionalele.

Cum să nu se facă la clasa a VIII-a? Orele astea sunt puse şi ele cu un scop, acela de a-i destinde pe elevi. Cum să îi încarce? Este o ilegalitate ce se întâmplă. Directoarea ar trebui să plece imediat de acolo. Copiii vor avea de suferit, pentru că la final de an, vor avea o notă mai puţin în catalog”, ne-a spus un fost inspector general al ISJ Dâmboviţa.

Solicitări din partea părinţilor pentru opţional de limba română

În timp ce directoarea Şcolii Nr. 11 spune că se respectă programa la fiecare clasă, mai mulţi părinţi care au copii la clasa a VIII-a au cerut în scris introducerea suplimentară a unei ore de limba română.

Nu se fac opţionalele. Noi am depus cereri, mai mulţi părinţi. Am vrut să facem un opţional la limba română. Au avut rezultate destul de proaste copiii la simulări. Cam toţi părinţii am depus cereri. Poate copiii la opţionalul ăla iau o media bună, le poate ridica media generală. Nu vrea doamna directoare să se facă opţionale”, ne-a Tiberiu Chelaru, tatăl unui băiat de clasa a VIII-a.

image

La rândul ei, o mămică ne spune că “este îngrozită de ce se întâmplă la Şcoala Nr. 11”.

Sunt mama unui copil din clasa a VIII-a. V-am contactat, deoarece sunt îngrozită de ceea ce se întamplă în această şcoală. În timp ce doamnele directoare fac şedinţe peste şedinţe pentru a strânge , atenţia asupra copiilor noştri este zero. Am aflat cu stupoare de la părinţii unor elevi de clasa a VIII-a, de la o şcoală cu renume în ceea ce priveşte rezultatele copiilor, că aceştia fac o oră de opţional, disciplina care este obligatorie, conform legii învăţământului. Actuala conducere se pare că nu ştie că este obligatoriu să funcţioneze după aceeaşi lege naţională şi nu după legi proprii. Practic, copilului meu i s-a încheiat media, ca şi tuturor copiilor de la cele două clase, fără o disciplină. Ei au 28 de ore pe săptămână, în condiţitile in care trebuie să aiba minim 29. Acest lucru înseamnă că media lui poate fi afectată, deoarece putea obţine o medie mare, ceea ce l-ar fi putut ajuta pentru admiterea la liceu. În şcoala aceasta se promovează doar linguşelile, incompetenţa conducerii şi a lipsei de responsabilitate”, a scris pe adresa redacţiei, Anamaria Roxana, mama unui elev de la clasa a VIII, de la aceeaşi şcoală.

image

Ministerul Educaţiei este străin de acest aspect de la Şcoala Nr. 11 din Târgovişte, însă ni s-a transmis, prin intermediul biroului de presă, că legea spune clar: "o oră de opţional la fiecare clasă".

"Trebuie văzut ce se întâmplă acolo, pentru că în mod normal, ar trebui să există măcar o oră de opţional la fiecare clasă. Fie şi la clasa a VIII-a. Fiecare unitate decide ce discipline se vor preda. Sunt opţionale şi opţionale. Sunt opţionale, care, dimpotrivă la dau un refresh elevilor, nu îi îngreunează", transmite biroul de presă al Ministerului Educaţiei.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

La alţii se poate. Gabriela Istrate, despre cazul “Şcoala Nr. 11”, unde nu se fac opţionale la clasa a VIII-a: “Doamne fereşte, nu se poate aşa ceva”

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite