GALERIE FOTO Poluare cu ţiţei la Gura Ocniţei. Sute de metri de drum şi câteva gospodării au fost inundate cu petrol!
0
Poluare cu produse petroliere în comuna dâmboiţeană Gura Ocniţei. Sute de metri pătraţi de drum comunal şi câteva gospodării au fost inundate cu petrol, după ce o conductă veche situată pe un deal din localitate, ce transporta ţiţei, s-a spart. Reprezentanţii Gărzii de Mediu Dâmboviţa, spun că ţeava a cedat din cauza presiunii prea mari.
„Sunt ţevile foarte vechi şi când au presiune crapă şi tot ţiţeiul se scurge pe drum. Vine de sus tocmai de la 3 kilometri acest petrol. E şi pericol de incendiu dacă aruncă cineva o ţigară”, spun localnicii.
„Sunt circa 180 de metri pătraţi de sol contaminat, la circa 800 de metri de primărie. Este o conductă de ţiţei afectată de coroziune şi din cauza coroziunii s-au scurs ceva produse petroliere, însemnând apă de zăcământ şi ţiţei. Problema este rezolvată. S-au impus măsuri ca până luni cel mai târziu să se cureţe suprafaţa afectată. Oricum, solul infestat va fi preluat de o societate care îl recondiţiona, îl vor reda în vechiul circuit. Peste tot conductele de ţiţei sunt vechi”, a declarat Valentin Rizea, director interimar Garda de Mediu Dâmboviţa.
Pentru ce s-a întâmplat, Petrom riscă o amendă de până la 100.000 de lei.

















