UPDATE FOTO VIDEO Accident spectaculos în faţa Judecătoriei Târgovişte. Momentul impactului, suprins de o cameră de supraveghere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 35 de ani s-a ales cu răni uşoare şi a fost transportată la spital, după ce a făcut o manevră ilegală în trafic. A vrut să întoarcă maşina pe linia dublă continuă, potrivit Poliţiei şi a fost izbită în plin, violent, de un autoturism care circula regulamentar.

Accidentul a avut loc pe Bulevardul Unirii din Târgoviste, chiar în faţa sediului provizoriu al Judecătoriei Târgovişte. Au fost implicate două autoturisme, Opel şi Mercedes.

De vină este şoferiţa din Mercedes, care ar fi vrut să întoarcă pe linia dublă continuă, potrivit Poliţiei. 

La faţa locului au ajuns şi pompierii de la descarcerare, însă, din fericire, nu au intervenit. În Opel se aflau trei persoane, care au ieşit din maşină singure.

Singura rănită a fost femeia în vârstă de 35 de ani, cea care a provocat accidentul. S-a ales, însă, cu răni uşoare şi a fost transportată la spital. Şoferiţa a vrut să întoarcă maşina pe linia dublă continuă şi a fost izbită în plin, violent, de un autoturism care circula regulamentar. 

image
image
image
image
image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite