Fierarul Ovidiu Petre, zis şi Moş Crăciun, şi-a primit prietenii acasă

Cum cum îi stă bine oricărui meşter care trăieşte în era internetului, „Moş Crăciun” are şi el un loc doar al său pe internet, pe care îl împarte cu toată lumea

Maestrul fierar Ovidiu Petre Dumitrescu a ajuns să fie recunoscut în ţară şi străinatate prin prisma obiectelor de artă pe care le realizază din fier forjat. Prietenii şi apropiaţii îl ştiu de "Moş Crăciun". Înfăţişarea îl ajută, iar el nu se dezice de obiceiurile din preajma Crăciunului.

Fierarul şi-a primit prietenii în costumul lui Moş Crăciun. Felul în care arată, dar şi o întâmplare hazlie petrecută la Piteşti, au făcut din „fierarul” Ovidiu, Moş Crăciun. Participă chiar şi la serbări de sfârşit de an şcolar, unde se îmbracă în roşu şi alb.

„Clienţii mei s-au învăţat cu mine şi vin direct la mine acasă. Mergem la Moş Crăciun, aşa sunt numit. Am fost la un târg in Piteşti, la un muzeu şi copiii care erau acolo şi jucau fotbal, m-au văzut pe mine la maşină şi au exclamat: Moş Crăciun, Moş Crăciun! Şi de atunci mi-a rămas porecla asta. Am fost la şcoli unde am făcut pe moşul. Unde sunt solicitat, mă duc, nu e problemă de bani”, explica „Moş Crăciun” pentru Adevărul, în urmă cu doi ani. 

Cum cum îi stă bine oricărui meşter care trăieşte în era internetului, „Moş Crăciun” are şi el un loc doar al său pe internet, pe care îl împarte cu toată lumea. „Lumea trebuie să înţeleagă că medievalul nu mai trebuie să rămână la noi. Putem crea în sistemul lui, dar nu mai rezistă nimeni doar cu lucrările medievale, pentru că toate lucrurile se fac altfel de cum era înainte. Mă găseşte lumea şi pe internet acum. Ţin pasul cu moda şi cu Facebook-ul“, se laudă moşul.

Dumitrescu a realizat de-a lungul carierei sale de artist mai multe lucrări remarcabile: gardul de la Mănăstirea Caraiman, din Buşteni, cu o lungime de 150 de metri, porţi acces Patriarhia Română, dar nenumărate obiecte de artă: suporturi de pahare, scaune, coloana infinitului, Nadia Comăneci, tablouri.

Instructor ergoterapeut sau arbitru de handbal

Ovidiu Petre Dumitrescu nu a fost întotdeauna în atelier. A cochetat chiar şi cu sportul, fiind arbitru naţional de handbal. „Am fost şi la Spital instructor ergoterapeut, cu bolnavii de la psihiatrie, neurologie, în perioada în care nu luau tratament. Făceam cu ei modelaj, pictură, chestii de genul ăsta mai uşurele. Le ocupam timpul ca să nu se plictiseacă. După Revoluţie am luat-o pe cont propriu. În afara artei am mai făcut şi sport. Am fost arbitru naţional de handbal, dar de toate aceste activităţi m-am retras câte un pic. Din jucător am rămas arbitru şi acum am rămas la marea mea pasiune”, ne-a spus Ovidiu.

„Meseria devine plăcută pe măsură ce o practici. Altora sunt convins că nu le place meseria mea, dar este o meserie care te ambiţionează să nu te laşi. Bineînţeles, dacă vrei să iasă din mâna ta ceva deosebit. Nu am avut niciun model. În perioada anilor ‘60 nu prea existau modele. Acum am început să găsesc nişte modele printre artişti. Dintre toţi artiştii m-am sprijinit pe Brâncuşi. I-am citit toată viaţa, biografia şi am aflat şi de sculpturile lui, cum au luat viaţă şi absolut tot. De aici am început şi eu să intru pe făgaşul artei. Am făcut şi Şcoala Populară de Arte  din Târgovişte, unde am studiat sculptura. Am şi lucrat acolo până în anii ‘80. În secţia «Forjă», la SARO, am început prima dată să muncesc. Ei dădeau şi locuinţe gratuite la vremea aceea şi m-a tentat treaba asta, fiind lipsă de locuinţe în toată ţara”, îşi aduce aminte „fierarul“ Ovidiu Petre Dumitrescu.

A găsit un culoar liber pe piaţa muncii şi a profitat din plin