Episodul detronării domnitorului Constantin Brâncoveanu. Amănuntele intime, povestite de secretarul italian al principelui valah

Detronarea principelui Constantin Brâncoveanu, „declarat rebel faţă de Poarta Otomană“, a fost un moment important din istoria Ţării Româneşti. Secretarul italian al domnitorului valah, Antonio Maria del Chiaro, povesteşte cu lux de amănunte ce s-a întâmplat în 4 aprilie 1714.

“Era în ziua de Marţi 4 Aprilie a anului 1714, a treia zi de Paşti după calendarul nostru latin, şi în 23 Martie după cel vechi, în Marţia Sfântă la ortodoxi, când ajunse în Bucureşti, de la Constantiaopol, capugiul Mustafa-aga. Era unul din cei mai vechi amici ai lui Brâncoveanu, ales anume de Marele Vizir, pentru ca sosirea sa să nu înspăimânte pe Domnitor. Acesta îi trimese, după obicei, ofiţeri pentru a-l saluta şi a îngriji de tot ce avea nevoie, întrebîndu-l dacă doreşte a fi primit imediat, la Curte, în audienţă. Turcul răspunse cu fineţă că nu are nici o afacere urgentă, fiind însă în trecere spre Hotin, şi fiind obosit, iar ziua fiind spre sfârşite, ar dori să vadă pe Principe a doua zi dimineaţă”, notează secretarul. 

Firmanul, citit în prezenţa boierilor a Mitropolitului 

A doua zi, miercuri, turcul i-a dat vestea cea rea domnitorului Constantin Brâncoveanu, rugându-l prieteneşte să se supună.

“...scoţând o năframă de mătasă neagră o puse pe un umăr al Principelui, spunându-i: mazil, ceea ce înseamnă detronat. Bietul Principe, surprins, începu să deteste nerecunoştinţa sălbatică a turcilor, cari răsplătesc în aşa fel serviciile aduse împărăţiei în 25 şi mai bine de ani, şi voind a se aşeza pe tron, fu împins la o parte de turc, care-i spuse că locul său nu mai este pe tron. Fură chemaţi în grabă principalii boieri şi Mitropolitul, şi-n prezenţa lor fu citit firmanul, în virtutea căruia Voevodul Constantin Brâncoveanu e declarat cu toată familia sa hain, adică rebel, şi deci detronat”.

De notat că Mustafa-aga primise ordin de la Marele Vizir ca să taie de la rădăcină orice încercare de  răzvrătire a lui Brâncoveanu, fiind ajutat de câţiva slujitori “din cei mai fideli şi curajoşi” care l-au însoţit în sală.

“Bietul Principe se retrase în odăile sale, cu sufletul agitat de gânduri triste: îndoială, gelozie, frică şi speranţe. Îşi aminti de scrisoarea amicului său din Consiantinopol şi se căi de a nu-l fi ascultat. Nesfârşită era însă jalea când se înapoiră acasă Doamna sa cu cei 4 fii şi tot atâtea fiice, care erau consternate, neştiind unde se va termina nenorocirea. Plângeau de compătimirea lor şi persoanele cari, din curiozitate, intrară în odăile lor"

După acest episod a fost ales domnitor Marele Spătar Ştefan Cantacuzino, impus de Poarta Otomană. Ştefan Cantacuzino  a fost domnul Ţării Româneşti din aprilie 1714 până la 21 ianuarie 1716, fiind ultimul conducător pământean al ţării înainte de instituirea domniilor fanariote. 

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române.

Deşi reuşise să fie confirmat pe viaţă în domnie (1699) şi reconfirmat de noul sultan în 1703, domnul a lucrat în permanenţă să-şi asigure în străinătate un refugiu de turci, fiind conştient de precaritatea situaţiei sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, fiind mazilit în aprilie 1714 şi dus cu întreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat pentru a ceda turcilor toată averea sa. Constantin Brâncoveanu a fost executat pe 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei) şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu.

Pentru felul cum au murit, cu toţii sunt veneraţi de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat sub numele de Sfinţii Mucenici Brâncoveni în 1992.