Doi bărbaţi, reţinuţi pentru profanare de morminte. Cum şi-au justificat fapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi din comuna dâmboviţeană Poiana au fost reţinuţi pentru 24 de ore, vineri, 4 ianuarie, pentru săvârşirea infracţiunii de profanare a unor morminte. Chiar înainte de Revelion, în cimitirul din Poiana şapte morminte au fost vandalizate, iar indiciile i-au condus pe oamenii legii către cei doi.

Poliţiştii dâmboviţeni au stabilit la acea vreme că nu s-a furat nimic din cavourile profanate. Toate capacele de mormânt erau îndepărtate din lăcaşul obişnuit, dar din interiorul mormintelor nu au fost sustrase bunuri.

Cei doi bărbaţi reţinuţi au 36, respectiv 66 de ani. 

„La data de 4 ianuarie, poliţiştii din cadrul Politiei Oraşului Titu, sprijiniţi de efective de la Secţia nr. 13 Politie Rurală Titu, au reţinut pentru 24 de ore, doi bărbaţi, de  62, respectiv 36 de ani, ambii din Poiana, bănuiţi de comiterea de infracţiuni contra libertăţii religioase si respectului datorat persoanelor decedate”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Cei în cauza vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari cu propunerea măsurii controlului judiciar.

În urma crecetarilor efectuate, politisţii au documentat în sarcina celor doi săvârşirea, în cursul anului 2018, a nouă fapte de profanare de morminte. Cei în cauză sunt cercetaţi pentru fapte comise în perioada august-decembrie 2018.

În luna august 2018, un alt mormânt a fost profanat la Poiana. În cercul de suspecţi sunt incluşi mai mulţi bărbaţi, din localitate, între care şi cei doi reţinuţi vineri, 4 ianuarie.

Potrivit legii, „sustragerea, distrugerea sau profanarea unui cadavru ori a cenuşii rezultate din incinerarea acestuia se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.  Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite