Deputaţii ar putea să se pronunţe, marţi, în privinţa arestării lui Florin Popescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor ar putea să se pronunţe în şedinţa de marţi asupra cererii privind arestarea preventivă a deputatului Florin Popescu, după ce în ultimele trei săptămâni nu a reuşit, nefiind întrunit cvorumul necesar.

Secretarul Camerei Niculae Mircovici a precizat, luni, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, că deputaţii au progamat marţi şedinţă în plen şi vot final, arătând că la votul final automat intră şi cererea în cazul lui Florin Popescu, informează Mediafax.

Camera Deputaţilor nu a reuşit să se pronunţe de trei săptămâni asupra acestui punct din cauza absenţei deputaţilor, pe fondul campaniei electorale, dar şi a curentului în rândul parlamentarilor puterii de a respinge orice cerere a justiţiei.

DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. “Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012″, a arătat DNA în cerere.

Deputaţii din Comisia juridică au respins, în 28 aprilie, cererea în cazul deputatului Popescu, fost membru PDL, care a trecut la PMP, de unde s-a autosuspendat după ce a fost declanşată acţiunea judiciară împotriva lui. Au fost înregistrate 15 voturi “împotrivă”, 7 voturi “pentru” şi o abţinere. Popescu a declarat, după ce Comisia juridică a respins cererea privind arestarea sa preventivă, că nu a mâncat nici măcar o aripă de pui şi că acuzaţiile se referă la trafic de influenţă, şi nu la luare de mită.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite