Deputat independent: iniţiativa unora dintre colegii mei parlamentari de creştere a pensiilor, mi se pare o jignire la adresa românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul deputat PSD, Radu Popa, ctualemente independent, critică propunerea aleşilor de revenire la pensiile speciale pentru parlamentari.

"Nu stiu cum să o spun fără să par sau să fiu populist, dar iniţiativa unora dintre colegii mei parlamentari prin care intenţionează să-şi crească pensiile, doar pentru că au fost deputaţi sau senatori, mi se pare o jignire la adresa românilor care muncesc onest şi greu pentru o bucată albă de pâine. Parlamentarismul nu este o meserie, pentru asta nu poti să spui că te-ai instruit anterior. Deputăţia nu trebuie să fie o povară pentru alţii care, eventual, ar fi chemaţi să-ţi subvenţioneze vacanţele şi hachitele financiare. Orice mi-ar spune autorii, parlamentari bine odihniţi, în mai multe mandate, prin fotoliile capitonate ale sălilor mari, idea unei indemnizaţii care să plece doar din intersecţia, adesea conjucturală, a destinului lor cu Parlamentul, ar fi o veselie inconştientă", scrie deputatul pe pagina sa de Facebook.

Parlamentarii ar putea beneficia de pensii speciale, potrivit unui proiect aflat în discuţia grupurilor parlamentare, deputatul PSD Petre Daea precizând că pensia ar putea ajunge la 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate şi că proiectul a fost semnat de 250 parlamentari, inclusiv din opoziţie.

image

"Mulţi dintre ei sunt exact ceea ce par: nişte incompetenţi cu blazon, vorbind o limbă română aproximativă şi scârţâitoare, încă neasimilată, care acoperă zbaterile celuilalt grup, compus dintr-o mână de specialişti ce par extratereştrii Parlamentului, rătăciţi printre şarjele provinciale ale ”meseriaşilor” de meserie.

Eu nu voi vota acest proiect, iar dacă, cumva, va trece, eu voi refuza să primesc această pensie. Mă întreb cum s-o uita la această idee autentic parlamentară, un medic român, pe buza pensionării care, după ce a întors moartea, din drum, de mai multe ori, ştie că preţul vieţilor salvate va fi o bătrâneţe la preţ redus?", mai spune Radu Popa.

Radu Popa a făcut parte din Partidul Poporului - Dan Diaconescu până în septembrie 2013, când s-a încris în PSD, acolo unde a stat până în februarie 2015. De atunci este independent.

Potrivit proiectului discutat, marţi, la şedinţa grupului deputaţilor PSD, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunara pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii, potrivit proiectului de lege, care încă nu a fost depus.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite