De azi într-o săptămână începe Padina Folk, în Munţii Bucegi. Şeicaru, Baniciu sau Maria Gheorghiu, printre invitaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
padina folk

De azi într-o săptămână începe Padina Folk, festival pentru pasionaţii muzicii de gen şi promovarea turistică a zonei montane.

Vasile Şeicaru, Mircea Baniciu, Andrei Păunescu, Maria Gheorghiu, Nicu Zotta sunt doar câţiva dintre artiştii care vor urca pe scena „Padina Folk”, festival care va avea loc pe 15 şi 16 august în Munţii Bucegi, în zona Telecabinei Peştera.

Organizatorii, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Centrul Judeţean de Cultură, promit că vor fi două zile de „poveste” pentru iubitorii muzicii folk care au ocazia să se întâlnească la poalele Munţilor Bucegi, să depene amintiri şi să asculte, într-un cadru mirific, piese celebre ale acestui gen muzical.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, dă asigurări că evenimentul va fi unul la înălţime, şi la propriu şi la figurat, s-au luat toate măsurile pentru ca organizarea să fie una fără cusur, iar turiştii care vor participa la festival vor pleca la finalul celor două zile de concerte folk cu amintiri de neuitat.

Festivalul este dedicat pasionaţilor de muzică folk şi nu numai, dar are ca scop şi promovarea turistică a zonei Peştera-Padina.

Concertele din cadrul festivalului vor începe la orele 18:30, iar ACCESUL VA FI LIBER. De asemenea, organizatorii anunţă că pentru buna desfăşurare a festivalului accesul autoturismelor în zona montană va fi restricţionat, maşinile nu vor putea urca mai sus de Lunca Padinii.

„Padina Folk este o activitate organizată de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Cultură. Se înscrie în strategia pe care am gândit-o şi pe care o avem în vedere vizavi de promovarea acestei staţiuni turistice. Noi spunem că am reuşit să aducem nume importante din folkul românesc, nume care sunt pe afişul celor două zile de spectacol. Eu cred că Vasile Şeicaru, Mircea Baniciu, Andrei Păunescu şi ceilalţi care mai sunt invitaţi vor vrea două zile de adevărat regal în domeniul muzicii folk. Sper să ne ajute şi timpul, dar am văzut că la Cluj s-a stat în ploaie şi dacă va ploua eu am convingerea că vom avea public, că vom avea spectatori.

Traficul în zona montană va fi restricţionat în zilele în care va avea loc Padina Folk, autoturismele personale nu vor avea acces decât până în Lunca Padinii. Aceasta este o manifestare derulată în conformitate cu prevederile Legii 61 şi ca organizatori trebuie să permitem accesul autoturismelor de Poliţie, Salvare, Pompieri la locul respectiv, iar dacă am da drumul să se defluiască până la telecabină sau până la Peştera, vă daţi seama că ar fi un haos… De aceea în zilele respective traficul va fi restricţionat”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite