Dâmboviţa. Examenul de definitivare în învăţământ va fi susţinut la Colegiul Economic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primele rezultate se afişează în data de 25 aprilie 2017
Primele rezultate se afişează în data de 25 aprilie 2017

Pentru anul acesta şcolar Ministerul Educaţiei Naţionale a stabilit ca proba scrisă a examenului de definitivare în învăţământ să aibă loc în luna aprilie 2017. Susţinerea propriu-zisă a fost precedată de o etapă eliminatorie care constă în două inspecţii de specialitate la clasă şi, în plus faţă de sesiunile anterioare, din evaluarea portofoliului profesional personal.

Pentru a putea susţine proba scrisă, pe lângă condiţiile privind vechimea efectivă de predare şi calificativul Bine sau Foarte bine - condiţii care se menţin din sesiunile anterioare - candidaţii trebuie să îndeplinească şi criteriul mediei. Media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi portofoliu trebuie să fie minimum 8 (opt), dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probele respective (nota celor două inspecţii la clasă, nota obţinută la portofoliul profesional şi nota obţinută la proba scrisă).

O altă noutate este simplificarea probei scrise de la trei la două subiecte: un subiect va fi centrat pe specialitatea candidatului (cu o pondere de 60%) iar celălalt subiect pe metodica predării specialităţii (cu o pondere de 30%), 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. 

Lucrările scrise sunt evaluate de o comisie organizată la nivel naţional, alcătuită din două cadre didactice din învăţământul universitar sau preuniversitar, având specialitatea respectivă. 

Proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2017, se susţine la centrul de examen organizat la COLEGIUL ECONOMIC „ION GHICA” din Târgovişte, Calea Domnească nr. 223,  în data de 20 aprilie 2017.

Accesul candidaţilor în centrul de examen la proba scrisă este permis în intervalul 8,00 - 8,45, pe baza actului de identitate valabil - carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate sau pasaportului in termen de valabilitate. Proba scrisă începe la ora 10.00 şi durează 4 ore.

După validarea dosarelor de înscriere, susţinerea celor două inspecţii şi evaluarea portofoliilor profesionale personale au fost admise pentru proba scrisă, 161 cadre didactice, număr corespunzător pentru 24 discipline. 

Cei mai mulţi candidaţi sunt înscrişi astfel: 42 pentru educatoare, 28 pentru învăţători, 23 pentru educaţie fizică şi sport, 16 pentru limba engleză, 13 pentru limba română, 8 pentru matematică.

Primele rezultate se afişează în data de 25 aprilie 2017. Eventualele contestaţii se depun în perioada 25-26 aprilie 2017, iar rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 aprilie 2017.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Persoanele care nu au promovat examenul de definitivare în învăţământ se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică cu durata de un an şcolar. Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult trei ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe stabilite de către Ministerul Educaţiei Naţionale.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite