Concert de muzică clasică, la umbra Turnului Chindiei, chiar de Ziua Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ruinele Curţii Domneşti din Târgovişte vor răsuna de acordurile fine ale maeştrilor de la Orchestra Sinfonimă Muntenia, într-un concert de zile mari, organizat chiar de Ziua Europei, pe 9 mai. La reprezentaţie vor fi prezenţi şi Nicoleta Maier (solistă), Liza Hadelnyh ( mezzo soprană), Fulop Martin (bariton) şi Alexandru Mânzat (bariton), dirijaţi de Tiberiu Oprea.

"Evenimentele culturale reprezintă, din punctul nostru de vedere, una din cele mai eficiente forme de exploatare a acestei resrse pe care o avem, tursmul. Turismul va fi vârful de lance în ceea ce priveşte dezvoltarea Municipiului Târgovişte, în contextul economic actual care deja trenează de câţiva ani buni. Proiectul <Primăvara clasică europeană> este gândit asfel încât să poată îmbina principalele elemente culturale locale din Complexul Muzeal Curtea Domnească cu ritmurile muzicii clasice, prin fragmentele celor mai cunoscute arii ale operelor care există. Ne aşteptăm la afluenţă de public, ne aşteptăm să vină mulţi tineri şi oameni care aveau nevoie de aşa ceva într-un context diferit. Încercăm să creăm, dacă vreţi, doar un proiect pilot acum, pe care să-l reluăm în fiecare an, în măsura în care vom avea succes", a declarat primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga. 

concert muzica clasica

Pentru acest eveniment, municipalitatea va scoate din buget 80.000 de lei, iar Consiliul Judeţean Dâmboviţa, 22.000 de lei. 

"Avem 3 sărbători importante pentru destinul ţării. Este vorba despre independenţa de la 9 mai 1877, este vorba despre victoria coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial, 9 mai 1945, şi, sigur, este vorba despre Ziua Europei, de celebra declaraţie a ministrului francez Robert Schuman, care a pus bazele Uniunii Europene de astăzi. Am vrut, în acest fel, împreună, să marcăm cele trei sărbători printr-un moment cultural care, sper eu, va fi de excepţie şi care va bucura pe târgovişteni, pe iubitorii de muzică clasică", a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa.

concert muzica clasica


 

Preţul unui bilet este de 14 lei şi sunt aşteptate peste 500 de persoane. Intrarea se va face începând cu orele 17.00, iar spectacolul va începe la 18.00.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite