Carpatcement a premiat câştigătorii „Premiilor Profesionale” - Ediţia a X-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna decembrie, la sediile universităţilor şi facultăţilor participante, Carpatcement Holding a premiat câştigătorii celei de-a zecea ediţii a Concursului „Premiile Profesionale Carpatcement”.

Au fost premiaţi 18 studenţi de la facultăţile tehnice cu profil construcţii din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov. Valoarea totală a premiilor s-a ridicat la 9.000 de Euro. Câştigătorii Premiului I au fost recompensaţi cu 800 de Euro, cei ai Premiului II cu 500 de Euro, iar câştigătorii Premiului III au primit câte 200 de Euro.

Anul acesta, în competiţie s-au înscris un număr record de 237 de studenţi. Ei au fost premiaţi în funcţie de punctajul obţinut la testele grilă. Comisia de evaluare a fost formată şi din reprezentanţi ai Carpatcement: Radu Gavrilescu (Şef Departament Consiliere Tehnică a Clienţilor), Marian Pârvu (Consilier Tehnic) şi Cristinel Moraru (Consilier Tehnic).

Premiile au fost înmânate de reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti implicate activ în organizarea şi desfăşurarea concursului.

Câştigătorii concursului „Premiile Profesionale Carpatcement” 2014 sunt:

Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti 

Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri      

- Premiul I: Preoteasa Dragoş Marius

- Premiul II: Anghel Monica Elena

- Premiul III: Ancu Radu

Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole

- Premiul I: Moraru Andrei Augustin

- Premiul II: Girbăcea Ioan Andrei

- Premiul III: Frîncu Remus Aurelian

Universitatea Transilvania din Braşov

Facultatea de Construcţii

- Premiul I: Gâteiu Alexandru Dumitru

- Premiul II: Ungureanu Claudia

- Premiul III: Buburuz Maria Irina 

Universitatea Politehnică Timişoara

Facultatea de Construcţii

- Premiul I: Fechete Horia Dan

- Premiul II: Bistrae Maria Daniela

- Premiul III: Domşa Filip

Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” Iaşi

Facultatea de Construcţii şi Instalaţii

- Premiul I: Petre Sergiu George

- Premiul II: Gârbătovschi Chiril

- Premiul III: Conache Alexandru

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca

Facultatea de Construcţii şi Instalaţii

- Premiul I: Mihali Alin

- Premiul II: Mocean Mircea

- Premiul III: Costeniuc Mihai-Andrei

„Premiile Profesionale Carpatcement” este un concurs pentru studenţii de la facultăţile cu profil de construcţii. Ce-a de-a zecea ediţie s-a desfăşurat în perioada 17 noiembrie - 5 decembrie în centrele universitare din ţară şi a constat în susţinerea unui test grilă, cu întrebări din domeniul materialelor de construcţii. S-au testat în special cunoştinţele despre proprietăţile cimentului, betoanelor şi agregatelor, cimenturi fabricate după standarde naţionale, medii de expunere ale betonului sau tradiţia drumului de beton.

Despre Grupul HeidelbergCement

Cu un total al investitiilor de peste 450 milioane euro, HeidelbergCement este unul dintre cei mai importanti investitori germani din Romania, unde este prezent in productia de ciment, betoane si agregate prin CARPATCEMENT HOLDING S.A., CARPAT BETON S.R.L. si CARPAT AGREGATE S.A. Toate cele trei companii folosesc tehnologii inovative si au ca obiectiv major promovarea unor standarde inalte de calitate.

HeidelbergCement Group este lider mondial pe piata de agregate si un important jucator in domeniul cimentului, betonului si altor activitati conexe, ceea ce il pozitioneaza printre cei mai mari producatori de materiale de constructii din lume. Grupul  are peste 52.000 de angajati in 2.500 de locatii, in peste 40 de tari din intreaga lume.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite