Bursă a locurilor de muncă, la Penitenciarul Mărgineni
0Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa organizează vineri, începând cu ora 10.00, Bursa Locurilor de Muncă la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni. La acţiune, vor participa 25 de persoane aflate în detenţie, calificate în domeniul construcţiilor, prelucrărilor mecanice şi serviciilor.
Până la acest moment, şapte agenţi economici au răspuns invitaţiei de a participa la acţiune cu 25 de locuri de muncă vacante.
Prin organizarea acestei acţiuni, AJOFM Dâmboviţa doreşte creşterea şanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate. Conform prevederilor legale, deţinuţii care mai au cel mult nouă luni până la eliberare, pot urma un curs de calificare astfel încât reintegrarea în societate să fie cât mai rapidă.