Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
0
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
Absolvenţii din Dâmboviţa care doresc să-şi găsească un loc de muncă, sunt invitaţi, vineri, la o bursă a locurilor de muncă, dedicată lor. Evenimentul se desfăşoară la nivel naţional, iar, în judeţul Dâmboviţa, va avea loc la Târgovişte, în incinta Clubului Studenţilor, începând cu ora 10.00.
Până în prezent, 25 de agenţi economici au confirmat participarea la Bursa Absolvenţilor cu un număr de 150 de locuri de muncă.
La data de 15 septembrie, în baza de date a AJOFM Dâmboviţa erau înscrişi aproape 2200 de absolvenţi din anul curent, din care 250 finalizaseră o formă de învăţământ superior, iar 1700 învăţământul liceal. Dintre aceştia, peste 1300 primesc deja ajutor de şomaj.