Începe construcţia terenului acreditat FIFA, de lângă Complexul de Nataţie
0După foarte mulţi ani, în care investiţiile în infrastructura sportivă târgovişteană aferentă fotbalului de performanţă aproape că nu au existat, în perioada următoare această situaţie se va schimba.
Luni, 19 noiembrie, a fost semnat contractul de execuţie pentru obiectivul “Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament în Municipiul Târgovişte", teren care va fi amplasat în imediată vecinătate a Complexului Turistic de Nataţie şi, care, începând cu vara anului viitor, va asigura condiţii execelente de antrenament atât pentru echipa de seniori a FC Chindia Târgovişte, cât şi pentru grupele de copii şi juniori.
Suprafaţa totală a investiţiei va fi de 9.858 mp, iar spaţiul de joc va avea o suprafaţă 7.140 mp (68,00 ml x 105,00 ml).
Investiţia se ridică la aproximativ 450.000 de euro, din care, suma de aproximativ 200.000 de euro va fi suportată de Federaţia Română de Fotbal.
Activităţile de furnizare şi montare a gazonului vor fi realizate de către Federaţia Română de Fotbal iar iluminatul nocturn va fi asigurat prin montarea a 26 de stâlpi de iluminat ce vor susţine câte 4 lămpi de 400 W cu halogeanura metalică.
„Cu privire la noul stadion, beneficiar Compania Naţională de Investiţii „CNI” SA, pe parcursul realizării investiţiei, respectiv Consiliul Judeţean Dâmboviţa, după realizarea investiţiei, stadion care va fi construit pe terenul situat la fosta UM Gara, precizez că Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a avizat favorabil studiul de prefezabilitate, etapele următoare ale investiţiei fiind constituite de întocmirea studiului de fezabilitate şi de parcurgerea procedurii de achiziţie publică în vederea încheierii contractului având că obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor la obiectivul de investiţii amintit”, a precizat edilul Cristian Stan.
Pe de altă parte, a fost finalizată expertiză în construcţii la stadionul „Eugen Popescu”, urmând a fi realizate documentaţiile tehnice în vederea reabilitării stadionului, astfel încât să fie asigurate condiţiile minimale pentru a putea găzdui, cât mai repede, meciuri de prima liga.