22 de posturi de medic scoase la concurs în spitalele din Dâmboviţa în contextul pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UPU Târgovişte. FOTO: Corneliu Ştefan
UPU Târgovişte. FOTO: Corneliu Ştefan

Consiliul Judeţean Dâmboviţa a aprobat, marţi, scoaterea la concurs a 22 de posturi de medic pentru spitalele din judeţ. Unităţile medicale au nevoie, printre altele, de specialişti boli infecţioase, psihiatri, specialişti pentru anestezie şi terapie intensivă.

„Sănătatea dâmboviţenilor, pe primul loc! Vreau să pun punct situaţiilor în care pacienţii spitalelor dâmboviţene nu pot fi trataţi sau consultaţi din cauza lipsei medicilor. Tocmai de aceea am aprobat organizarea, de urgenţă, a unui concurs pentru ocuparea a 22 posturi vacante pentru mai multe specializări medicale atât de necesare Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte şi punctelor de lucru ale  acestuia”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Lista posturilor scoase la concurs cuprinde: 2 medici specialişti pentru Anestezie şi Terapie Intensivă; 3 medici specialişti Boli Infecţioase Adulţi; 1 medic specialist în medicină internă; 1 medic nefrolog; 1 medic reumatolog; 1 medic oncolog; 2 medici pediatri; 1 medic neonatolog; 1 medic radiologie şi imagistică medicală la Gura Ocniţei; 1 medic pneumolog - Sanatoriul Moroeni; 3 medici psihiatri-Gura Ocniţei-Ochiuri, Secţia Psihiatrie Acuţi şi Centrul de Sănătate Mintală; 3 medici medicină de urgenţă  UPU-SMURD, punct de lucru Titu; 1 medic dermatolog; 1 kinetoterapeut.

„Pe lângă rezolvarea rapidă a problemelor celor care, dintr-un motiv sau altul, ajung să treacă pragul spitalelor din judeţul nostru, concursul este şi o şansă pe care o acordăm tinerilor medici. Consiliul Judeţean Dâmboviţa se implică permanent în îmbunătăţirea condiţiilor din sistemul sanitar dâmboviţean şi va investi în echipamente şi aparatură medicală, dar va crea şi condiţiile necesare pentru atragerea de personal medical specializat”, a mai afirmat Corneliu Ştefan.

În judeţul Dâmboviţa, de la debutul pandemiei, au fost testate 48.174 persoane. Până acum au fost infectate 21.101, dintre care s-au vindecat 19.243. De asemenea, au fost înregistrate 727.

La momentul acesta sunt 953 de persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declaratăşi 818 persoane aflate în izolare la domiciliu. De asemenea, sunt 245 de persoane aflate în izolare instituţionalizată (internate în spital), dintre care 8 persoane la ATI.

Incidenţa înregistrată în ultimele 14 zile, la nivel judeţean - 2,63 la mie.

Vă mai recomandăm şi:

Şedinţă cu managerii de spitale din Dâmboviţa. Se caută soluţii pentru numărul tot mai mare de pacienţi Covid

Interlop săltat din sala de fitness pentru ameninţare: „Noi diseară nu plecăm până nu mutilam un jandarm” VIDEO 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite