Un sucevean a suferit arsuri în urma unei explozii produse în garsoniera sa
0Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Suceava, a suferit arsuri de gradele 1, 2 şi 3 pe 35 la sută din suprafaţa corpului în urma unei explozii produse în garsoniera sa, după ce a încercat să-şi aprindă o ţigară, cauza producerii deflagraţiei fiind în curs de stabilire, relatează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Florin Moroşanu, a declarat, pentru Mediafax, că o explozie s-a produs, marţi la prânz, într-o garsonieră situată pe strada Prieteniei, din cartierul sucevean Burdujeni. Proprietarul locuinţei a suferit arsuri, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Moroşanu a spus că proprietarul, în vârstă de 50 de ani, a explicat că a vrut să-şi aprindă o ţigară, moment în care s-a produs deflagraţia.
El a precizat că explozia a avut loc în bucătăria locuinţei, situată la parterul unui bloc de garsoniere, iar în timpul producerii deflagraţiei tâmplăria de termopan a balconului, precum şi un bucată din perete au căzut.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a spus că explozia nu a fost urmată de un incendiu major, cauza producerii exploziei fiind în curs de stabilire, iar furnizarea gazului metan a fost sistată în zona respectivă.
Medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul SJU Suceava, Liviu Cârlan, a declarat, pentru Mediafax, că pacientul a suferit arsuri de gradele 1, 2 şi 3 pe aproximativ 35 la sută din suprafaţa corpului.
Cârlan a spus că pacientul este conştient, în prezent, primind îngrijiri medicale, iar în urma consultului de specialitate al medicului plastician se va hotărî dacă va fi transferat sau nu la o clinică de specialitate din Iaşi.