Trei gospodării mistuite într-un incendiu devastator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii suceveni au intervenit o noapte întreagă pentru a limita proporţiile unui incendiu care a cuprins trei gospodării şi care ameninţa să se extindă şi la alte locuinţe din satul sucevean Costişa.

Trei gospodării au fost distruse aproape în totalitate în noaptea de duminică spre luni în urma unui devastator incendiu care a avut loc în satul Costişa, comuna Frătăuţii Noi.

Pentru stingerea flăcărilor înalte de câţiva metri a fost nevoie de intervenţia a zece echipaje de pompieri. Lupta cu focul a durat ore bune, dar chiar şi aşa incendiul a făcut prăpăd.

Din primele date ale anchetei pompierilor totul a plecat de la un scurt circuit electric.

Flăcările au izbucnit mai întâi la un adăpost de animale, iar mai apoi s-au extins la o bucătărie de vară de la o gospodărie învecinată.

O a treia gospodărie a fost afectată de incendiu, flăcările mistuind acoperişul casei.

În total, focul a mistuit două bucătării de vară, două adăposturi de animale, o casă şi mai multe depozite de furaje. În incendiu au ars şi mai multe animale, pagubele fiind de ordinul sutelor de mii de lei.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite