Preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost condamnat definitiv la şase luni de închisoare cu suspendare şi ar putea să-şi piardă mandatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele CJ Botoşanu, Florin Ţurcanu, condamnat definitiv la şase luni de închisoare cu suspendare
Preşedintele CJ Botoşanu, Florin Ţurcanu, condamnat definitiv la şase luni de închisoare cu suspendare

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu (PNL), a fost condamnat definitv, joi, de Curtea de Apel Suceava, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual şi uz de fals. Ţurcanu ar putea să-şi piardă mandatul prin ordin al prefectului de Botoşani.

Judecătorii Curţii de Apel Suceava s-au pronunţat, joi, în dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu (PNL), este acuzat de fals şi uz de fals.

Magistraţii suceveni l-au condamnat pe Florin Ţurcanu la şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi la trei luni de închisoare pentru uz de fals. Cele două pedepse au fost contopite, liberalului fiindu-i aplicată pedeapsa cea mai grea, de şase luni de închisoare. Judecătorii suceveni au decis suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu închisoare pe o durată de doi ani şi şase luni, perioadă care constituie termen de încercare.

„Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării termenului de încercare prin comiterea unei alte infracţiuni”, se arată în decizia judecătorilor.

Florin Ţurcanu ar putea să îşi piardă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. Încetarea mandatului ar putea fi făcută printr-un ordin emis de prefectul judeţului Botoşani, după ce instituţia va fi sesizată de Curtea de Apel Suceava cu privire la rămânerea definitivă a condamnării penale a liderului liberal. Juriştii susţin că legea este interpretabilă în cazul în care pedeapsa cu închisoarea a fost suspendată, iar liderului PNL Botoşani nu i-a fost interzis dreptul de a alege şi de a fi ales.

Acte false pentru excluderea a două colege de partid

Infracţiunile făcute de actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani ar fi avut loc în lunile iunie-iulie 2009 când Florin Ţurcanu era deputat şi preşedinte al PNL Botoşani. Se presupune că acesta ar fi promis funcţii în administraţia locală unor clienţi politici şi ar fi falsificat acte ale Delegaţiei Permanente a PNL Botoşani.

Prin intermediul actelor false au fost date afară din partid Cristina Bahrin şi Aurelia Aroşoaie, una ocupând funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean iar cealaltă având calitatea de consilier judeţean. În urma excluderii ordonate de Ţurcanu pe baza unor documente considerate false de procurori, atât Bahrin cât şi Aurelia Aroşoaie şi-au pierdut funcţiile.

În locul lor ar fi urmat să fie instalaţi doi membri care ar fi făcut parte din grupul de apropiaţi ai lui Florin Ţurcanu.  Reclamat la Parchet de membrii excluşi, Florin Ţurcanu a fost trimis în judecată pentru fals şi uz de fals în anul 2011 în calitate de preşedinte al PNL. În mai 2014, magistraţii Judecătoriei Botoşani l-au găsit vinovat de fals şi uz de fals, condamnându-l pe şeful judeţului din Botoşani la şase luni de închisoare cu suspendare. 

Alte ştiri din Suceava:

Primarul comunei Udeşti, Săvel Botezatu, a fost suspendat din funcţie

Percheziţii DNA în depoul CFR Suceava. Procurorii au audiat angajaţi şi au ridicat documente într-un dosar de corupţie

Sucevenii vor dârdâi de frig în case. Debranşări şi temperaturi de 12 grade Celsius în apartamente, de săptămâna viitoare

Spectaculosul drum turistic Transrarău, închis pe perioada iernii

Un sfert dintre drumurile judeţene din Suceava n-au văzut niciodată asfaltul

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite