O jandarmeriţă şi fetiţa ei de un an şi jumătate, spulberate de o maşină pe o trecere de pietoni din Suceava. Femeia a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Irina Airinei era jandarmeriţă şi se afla pe trecerea de pietoni cu căruciorul în care se afla fetiţa ei. Copilul este în comă la spitalul din Suceava. Şoferul vinovat a fost reţinut şi urmează a fi propus pentru arestare.

Un accident grav a avut loc, miercuri, în Suceava. Un şofer a spulberat o femeie şi pe bebeluşul ei pe o trecere de pietoni. Femeia, pe nume Irina Airinei a murit la scurt timp după accident, în ciuda intervenţiei rapide a unui echipaj SMURD. Irina Airinei era de profesie jandarm

Fetiţa în vârstă un an şi jumătate fost grav rănită, fiind în comă.

„Şoferul a fost identificat la faţa locului. Femeia are 40 de ani, fetiţa are un an şi jumătate. Au fost lovite pe trecerea de pietoni în timp ce traversau regulamentar, din primele verificări, de către vehiculul condus de bărbatul de 26 de ani", a declarat Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt IPJ Suceava.

În cursul serii, poliţiştii au decis să-l reţină pe şoferul vinovat. El se numeşte Iulian Chetrariu şi are 26 de ani. La audieri a declarat că nu a observat-o pe femeie. Va fi propus pentru arestare preventivă.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite