Interlopul Duţu îşi va petrece Crăciunul după gratii. Curtea de Apel Suceava i-a respins contestaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interlopul Duţu îşi va petrece Sărbătorile de Crăciun după gratii. FOTO Dănuţ Zuzeac
Interlopul Duţu îşi va petrece Sărbătorile de Crăciun după gratii. FOTO Dănuţ Zuzeac

Curtea de Apel Suceava a respins contestaţia interlopului Alexandru Huţuleac, astfel că bărbatul va petrece Crăciunul după gratii.

Curtea de Apel Suceava a respins contestaţia formulată de către inculpaţii Alexandru Huţuleac, Răzvan Percec şi Andrei Iulia Lungoci faţă de hotărârea luată de către Tribunalul Suceava, care a dispus arestare lor preventivă pentru 30 de zile. Astfel, cei trei îşi vor petrecere Sărbătorile de Crăciun după gratii, mandatele lor de arestare preventivă expirând pe 4 ianuarie 2018.

Ancheta procurorilor DIICOT Suceava a scos la iveală faptul că Alexandru Huţuleac zis „Duţu” ştia de faptul că poliţiştii urmează să-i percheziţioneze casa. Acesta chiar ar fi strigat în momentul în care „mascaţii” de la trupele speciale încercau să-i dărâme uşa: „Staţi băi, nu rupeţi uşa!”. El nu a avut nici cea mai mică intenţie de a deschide uşa, ba mai mult i-a atacat pe oamenii legii cu o sabie, lovindu-l puternic în cap pe poliţistul Dan Ciprian Sfichi.

Reamintim că în dimineaţa zilei de 5 decembrie 2017, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au desfăşurat o acţiune pentru a destructura o grupare specializată în trafic de droguri. Astfel, au fost făcute opt percheziţii la mai multe domicilii din zona Rădăuţi.

Pe la ora 06.00, oamenii legii au descins la locuinţa lui Alexandru Huţuleac, considerat unul dintre capii reţelei. Acesta are casa împânzită cu camere video, aşa că imediat după ce câinele din curte a început să latre, a observat că va fi „vizitat” de către poliţişti. Huţuleac a închis becurile din casă şi s-a postat după o uşă, înarmat cu o sabie.

Mascaţii au spart uşa de la intrare cu berbecul, primul care a intrat în imobil fiind agentul şef – adjunct Dan Ciprian Sfichi, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava. Din nefericire pentru acesta, Huţuleac s-a năpustit asupra sa şi a reuşit să-l ia prin surprindere, aplicându-i mai multe lovituri asupra capului şi a braţului.

Atacatorul a fost imobilizat de către colegii poliţistului lovit, iar victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava. Medicii de la această unitate medicală au reuşit să-l stabilizeze pe agentul de la trupele speciale, astfel că s-a putut efectua transferul său cu elicopterul SMURD, la Iaşi, unde a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie. El a fost diagnosticat cu „traumatism cranio – cerebral sever, plagă tăiată fronto – temporo – parietală dreapta”.

După computerul tomograf făcut la Spitalul Judeţean Suceava s-a evidenţiat dilacerare cerebrală. Practic, poliţistul Sfichi a ajuns la spital cu capul sfărmat.

Alte ştiri pe această temă:

STENOGRAME Interlopul „Duţu” i-a aşteptat pe mascaţi să-i spargă uşa cu berbecul, apoi i-a atacat cu sabia

Avocatul interlopului care a rănit grav cu sabia un poliţist: „Clientul meu nu-şi regretă fapta, regretă incidentul“

Cine este interlopul care a lovit cu sabia în cap un poliţist. A fost arestat vara trecută pentru trafic de droguri, fiind un apropiat al clanului Corduneanu

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite