Cum au ajuns localnicii de pe stradă din Suceava să aibă 9 treceri de pietoni pe o distanţă de doar 300 de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrarea este proaspăt făcută pe strada Bogdan Vodă din municipiul Suceava. Limitrof arterei de circulaţie de doar 300 de metri lungime sunt 24 de case, iar în dreptul aproape fiecăreia a apărut o trecere de pietoni.

Meşterul Dorel loveşte din nou. De data aceasta la Suceava, pe strada Bogdan Vodă din cartierul Zamca, acolo unde tocmai a fost făcut un marcaj rutier care a stârnit, deopotrivă, amuzamentul şi revolta sucevenilor.

După cum se poate constata din fotografiile publicate de stirisuceava.net, pe strada proaspăt asfaltată (care are mai puţin de 300 de metri lungime, fiind un soi de fundătură) au fost marcate nu mai puţin de nouă treceri de pietoni, aflate la circa 25 de metri una de alta.

Proprietarii celor 24 de case aflate de-o parte şi de alta a arterei rutiere aproape că au, toţi, trecere de pietoni în faţa porţii. „Zebrele” nu au şi indicatoarele aferente, însă este posibil ca aceaste să fi montate în zilele următoare.

Imagine indisponibilă

Situaţia de pe strada Bodan Vodă a stârnit o mulţime de glume pe internet, însă dincolo de amuzament, unii dintre comentatori au atras atenţia asupra faptului că, de fapt, nimeni nu va mai putea parca în zonă. Potrivit legislaţiei în vigoare staţionarea în zona trecerilor de pietoni se sancţionează.

Alţi comentatori au atras atenţia asupra faptului că „inflaţia” de zebre înseamnă o cheltuială inutilă şi că vinovaţi de neobişnuita situaţie de la Suceava nu ar fi muncitorii, ci cei care au realizat şi au avizat proiectul.
 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite