Consecinţele interzicerii vânătorii de lupi şi urşi în pădurile Bucovinei. Căprioare, cerbi şi mistreţi, răpuşi în masă de prădători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
lupi

În doar trei luni, lupi au omorât în pădurile Bucovinei 29 de ciute, cinci cerbi şi şase căprioare. Urşii din pădurile Bucovinei au vânat doi mistreţi. Cifrele, consemnate la Biroul Vânătoare al Direcţiei Silvice Suceava, au fost raportate inclusiv la Agenţia Judeţeană de Protecţie a Mediului, care a întocmit o petiţie în acest sens ce a fost trimisă la Ministerul Mediului.

Şeful Biroului de Vânătoare şi Salmonicultură din cadrul Direcţiei Silvice Suceava, Mihai Melinte, a arătat că în doar trei luni ale acestei ierni, în condiţiile în care, printr-un act normativ intrat în vigoare în toamna anului trecut, s-a interzis vânarea unor specii considerate protejate precum lupul, ursul, râsul, pisica sălbatică, etc., aceste animale au avut o influenţă importantă în ceea ce priveşte efectivele de animale sălbatice ierbivore – cerbi şi căpriori, dar şi în ceea ce priveşte populaţiile de mistreţi din pădurile judeţului Suceava, în zona de munte, cu preponderenţă.

„Deoarece recoltarea de exemplare din categoria carnivorelor mari este interzisă, personalul silvic, în perioada decembrie 2016 – februarie 2017 a identificat şi raportat numeroase cazuri de mortalităţi produse în rândul cervidelor şi mistreţilor de către lupi în special, dar şi de urşi. Aceste cazuri au fost analizate, sistematizate de Direcţia Silvică Suceava şi aduse la cunoştinta Agenţiei de Protecţia Mediului Suceava”, a declarat Mihai Melinte.

El a arătat că în cele trei luni luate în calcul, lupii au vânat cinci cerbi adulţi, 29 de ciute şi şase căprioare. Cel puţin doi mistreţi au fost vânaţi de urşi în pădurile Bucovinei în această iarnă, până acum. Atacurile prădătorilor au fost concentrate în special în zona ocoalelor silvice Broşteni, Crucea şi Breaza.

Conform ultimei evaluări a efectivelor de vânat, pe fondurile gestionate de Direcţia Silvică Suceava există aproximativ 1.800 exemplare cerb comun, 1.900 exemplare căprior, 1.000 mistreţi,  800 cocoşi de munte, 190 de urşi, 150 de lupi, 100 de râşi, 130 de pisici sălbatice, efectivele reale fiind în accepţiunea specialiştilor în vânătoare de la Direcţia Silvică Suceava peste cele optime.

De reţinut că Direcţia Silvică Suceava, prin  17 ocoale silvice, gestionează un număr de 24 fonduri cinegetice cu o suprafaţă totală de 314.456 hectare, având un  potenţial productiv cinegetic ridicat pentru speciile de vânat mare – cerb   comun, căprior, mistreţ, dar şi pentru specii la care vânătoarea este interzisă: urs, lup, râs, pisică salbatică ori cocoş de munte.

Referitor la prima problemă adusă în discuţie de reprezentantul Direcţiei Silvice Suceava, privind numărul mare de cervide vânate de lupii pentru care s-a interzis vânătoarea, directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Suceava, Vasile Oşean, a confirmat că a primit o adresă în acest sens de la Direcţia Silvică pe care a trimis-o către Ministerul Mediului, de unde „se aşteaptă un răspuns”.

De precizat că au fost sesizări la APM privind atacurile haitelor de lupi în zona Dornelor venite chiar de la fostul director al Direcţiei Sanitar - Veterinare Suceava, Petrea Dulgheru, care a constatat că nu mai puţin de 20 de oi ce îi aparţin au fost sfâşiate de lupi, în această iarnă.

Alte ştiri pe această temă:

VIDEO Un cerb hăituit de lupi a fost salvat de pompieri de pe apa îngheţată a râului Bistriţa

VIDEO Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în cazul cerbului ucis la o partidă de braconaj în Caraş-Severin

Cum s-a rezolvat problema urşilor care atacă gospodăriile din Neamţ. Ministerul Mediului a dat liber la vânătoare

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite