Campionul naţional la box ce îşi donează pensia pentru a încuraja tinerii să practice sportul cu mănuşi: „Dacă nu au note bune la şcoală nu îi primesc în sală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul campion naţional la box, Gheorghe Butnaru, antrenează tinerii din municipiul Fălticeni, judeţul Suceava şi îi sprijină în a avea o carieră în sportul cu mănuşi. Cum banii sunt puţini, nu de puţine ori Gheorghe Butnaru plăteşte deplasările la competiţii şi tot ceea ce este nevoie din pensia sa.

Gheorghe Butnaru este un boxer sucevean ce provine din localitatea Arghira, comuna Preuteşti, judeţul Suceava. În anul 1979, la vârsta de 19 ani, acesta a devenit campion naţional la categoria 75 de kilograme. Doi ani mai târziu, el a câştigat Centura de Aur la categoria mijlocie.

„Am început boxul la vârsta de 15 ani în Bucureşti la Metalul avându-l ca antrenor pe Anton Constantin, un tehnician priceput care a scos din mine un locul III la campionatul de juniori şi de acolo am plecat la clubul Steaua să satisfac stagiul militar. La clubul Steaua l-am avut antrenor pe Alec Năstac, vicecampion mondial, locul III la olimpiadă şi fostul meu adversar din 1978. Primul meu meci la seniori a fost cu Alec Năstac şi am pierdut cu 3 la 2. Am făcut un beci bun şi toată lumea îmi zice, la anul ieşi camion. În anul următor, Alec Năstac mi-a fost antrenor şi am ieşit campion naţional în 1979. Am participat la Spartachiada din Coreea, am ieşit vicecampion balcanic, am câştigat Centura de Aur, am mers la competiţii în Polonia, Iugoslavia, Bulgaria, Olanda, unde am luat locul doi – trei. Am participat la 14 competiţii şi de fiecare dată m-am clasat pe podium. Am fost în lotul naţional de juniori, seniori”, a povestit Gheorghe Butnaru.

image

                            Campionul naţional Gheorghe Butnaru. FOTO Arhivă personală

După ce a devenit campionat naţional, boxerul s-a retras la Suceava, la clubul Metalul, unde a continuat să facă performanţă, dorin să ridice boxul în zonă. Butnaru a fost primul boxer din judeţ care a câştigat Centura de Aur. Cum avea antrenamente peste antrenamente, cantonamente şi competiţii, tot timpul fiind plecat prin ţară, prin străinătate, Gheorghe Butnaru a renunţat la box şi s-a apucat de muncă.

„M-am lăsat de box şi m-am dus la muncă, însă după 20 de ani de muncă, foştii mei colegi m-au încurajat să revin şi să mă apuc de antrenat. Atunci m-am hotărât să deschid în 2014 la Fălticeni un club de box, care îmi poartă numele. A fost foarte greu începutul, nu m-a ajutat nimeni”, a explicat fostul campion naţional.

Gheorghe Butnaru pregăteşte 12 copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani pentru viitor, pentru performanţă. Acesta are nevoie de sprijin material în primul rând pentru o sală, pentru că antrenamentele le face în sala de sport a Şcolii „Ion Irimescu” din Fălticeni, iar accesul ne este interzis atunci când elevii sunt la ora de sport.

„Lucrăm improvizat, însă trebuie să facem performanţă. Aceşti copii ar trebui să ajungă cel puţin la rezultatele mele, deşi eu aş fi bucuros să mă depăşească. Fac totul voluntar, eu nu am nevoie de bani. Copiii îşi mai cumpăra din banii lor mănuşi, eu le-am luat saci de box, deoarece foloseam nişte saci de box din 1984 primiţi de la fratele meu. Băieţii sunt inimoşi, vor să facă treabă. Ar veni chiar şi duminica la sală. Toţi învaţă foarte bine la şcoală. Le-am zis că dacă nu au note bune nu îi primesc în sală. I-am dus la competiţii la Suceava, Iaşi, Bacău, pe banii mei, deoarece nu m-a susţinut nimeni. În ultima perioadă am mai avut câţiva sponsori pentru transport şi mâncare”, a arătat Gheorghe Butnaru.

Elevii fostului campion naţional sunt nişte copii foarte muncitori, ce nu lipsesc nici măcar o zi de la antrenamente şi în plus au rezultate destul de bune şi la şcoală. Aceştia îşi doresc să facă performanţă în box, mulţumind pentru sprijinul primit din partea fostului campion naţional.

image

                        Fostul campion naţional Gheorghe Butnaru. FOTO Dănuţ Zuzeac 

„Practic boxul pentru că mi se pare cel mai interesant sport şi este un sport de contact, deci este bun şi pentru autoapărare. Sper să ajung la competiţii naţionale şi poate ajung la un club mai bun”, a spus Sebastian Găină.

„M-am apucat de box de curiozitate şi domnul profesor mi-a spus că am talent, astfel că m-am apucat serios de treabă. Luptătorul meu favorit, chiar dacă nu face box, este Cătălin Moroşanu”, a precizat şi Robert Roman.

Alte ştiri pe această temă:

VIDEO Pugilistul Bogdan Dinu şi-a inaugurat propria sală de antrenament. Este deschisă oricărui sportiv

Boxerii din Satu Mare îşi pregătesc singuri preparatele pentru masa de protocol de la competiţii. Primul porc a fost deja sacrificat

Un fost campion mondial la karate a devenit omul cu mănuşi de aur al României

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite