BAC 2013 Suceava. Singura medie de zece a fost obţinută de o elevă din Gura Humorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diana Elena Grosariu, eleva din Gura Humorului cu zece pe linie la BAC. FOTO: Facebook
Diana Elena Grosariu, eleva din Gura Humorului cu zece pe linie la BAC. FOTO: Facebook

Rezultatele examenului de bacalaureat au fost afişate luni, în jurul orei 12.00, la toate centrele de examinare din judeţul Suceava. Rata de promovabilitate în Suceava a fost de 64,48%. Singura medie de zece a fost obţinută de Diana Elena Grosariu, elevă la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.

Peste şase mii de absolvenţi de liceu din judeţului Suceava au aşteptat cu sufletul la gură afişarea rezultatelor la examenul de bacalaureat. 3.956 dintre candidaţii din Suceava au reuşit să obţină medii de trecere, 2.175 au fost respinşi, patru au fost eliminaţi din examen, iar 393 dintre candidaţi au absentat de la cel puţin una dintre probele examenului.

Singura medie de zece din judeţul Suceava a fost obţinută de Diana Elena Grosariu, elevă la specializarea matematică-informatică, intensiv limba engleză la Colegiul „Alexandru cel Bun” din oraşul Gura Humorului.

Rezultatul nu a fost deloc o supriză pentru eleva din Gura Humorului. Diana a terminat toţi cei patru ani de liceu cu media zece pe linie. În plus, în perioada liceului, eleva a reuşit să obţină rezultate bune la etapa judeţeană a olimpiadei de matematică.

"Cred că voi merge la Facultatea de Matematică Informatică de la Cluj", ne-a mărturisit Diana Grosariu.

În schimb, suprizător a fost faptul că nu au fost înregistrate medii de zece la liceele de tradiţie din municipiului Suceava, Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”.

Rezultatele, fotografiate cu telefonul pentru Facebook

La centrul de examinare de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, rata de promovabilitate a fost de 90%, mult mai mică decât în anii anteriori. 27 dintre absolvenţii din acest an nu au reuşit să obţină medie de trecere.

Situaţia era asemănătoare şi la Colegiul naţional „Ştefan cel Mare”. Părinţii şi elevii s-au îngrămădit să vadă rezultatele imediat după ce au fost afişate. Cei mai mulţi erau bucuroşi şi îşi sunau rudele şi prietenii pentru a-i anunţa despre rezultatele obţinute. Mulţi dintre elevi fotografiau tabelul cu rezultate cu telefonul mobil pentru a încărca apoi fotografiile pe reţele de socializare.

La această sesiune a examenului de bacalaureat, în judeţul Suceava s-au înscris 6.528 de candidaţi din seria curentă şi din serii anterioare. Dintre aceştia, 6135 (93.98%) au susţinut probele de examen, iar 393 candidaţi nu s-au prezentat. Au fost eliminaţi din examen un număr de 4 candidaţi, pentru deţinere de telefoane mobil şi dispozitive electronice de transmitere de date în sălile de examen.

În urma evaluării lucrărilor scrise, promovabilitatea la nivelul judeţului Suceava este de 64,48%, cu 16% mai mare decât în anul 2012.

Judeţul Suceava se află pe locul al patrulea la nivel naţional în funcţie de rata de promovabilitate. Primele trei poziţii sunt ocupate de judeţele Brăila - 74,17%, Cluj - 70,99% şi Iaşi - 67,55%.

Promovabilitatea în cazul absolvenţii specializărilor tehnologice din judeţul Suceava a fost de 46,86%, iar în cazul specializărilor la filiera teoretică a fost de 78,63%. La filiera vocaţională, promovabilitatea a fost de 83,43%.

În cazul absolvenţilor din anul 2013 care au susţinut examenul de bacalaureat promovabilitatea a fost de 66,93%. Rata de promovabilitate a fost de doar 48,46% în cazul absolvenţilor promoţiilor anterioare care au susţinut examenul în acest an .

Dintre candidaţii respinşi, 396 au obţinut medii între 5 - 5,99, iar 1779 au obţinut medii mai mici de 5.

Candidaţii pot depune contestaţii la centrele de examn unde au susţinut probele de bacalaureat luni, până la ora 16.00.

Evaluarea lucrărilor cu note contestate va avea loc în perioada 9-11 iulie, în centre regionale de contestaţii stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale. Afişarea rezultatelor finale se va face vineri, 12 iulie, la centrele de examen şi pe pagina de internet bacalaureat.edu.ro.

Alte articole despre Bacalaureat 2013

BAC 2013 Rezultate parţiale. Suceava pe locul 4 în ţară. Rată de promovare de 64,48%

REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 / SUCEAVA / adevarul.ro publică rezolvarea subiectelor de la probele la alegere, la Bacalaureat 2013

UPDATE SUBIECTE BAC 2013 / Subiectele la Anatomie, Geografie, Biologie, Fizică şi Economie, publicate şi dezbătute pe adevarul.ro

REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 Suceava/Subiectele la Matematică şi rezolvarea acestora la Adevărul Live

REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 Suceava/ Subiectele la Istorie şi rezolvarea acestora la Adevărul Live

SUBIECTE BAC 2013 / Peste 1.400 de elevi din judeţul Suceava dau miercuri examenul de Bacalaureat la Istorie

SUBIECTE BAC 2013 / 4.800 de elevi din judeţul SUCEAVA dau miercuri examenul de Bacalaureat la Matematică

REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 SUCEAVA / adevarul.ro vă rezolvarea subiectelor extrase la profilurile Uman şi Real la proba scrisă de Limba Română

SUBIECTE BAC 2013 / 5.923 de elevi din Suceava dau luni examenul de Bacalaureat la Limba Română, proba scrisă

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite