Accidentul comis de propriul copil, cea mai nouă metodă de păcălit credulii
0"Tată. Ajută-mă!", cam aşa sună mesajul cu care mai mulţi suceveni au fost convinşi să trimită sume importante de bani unor escroci care au inventat accidente şi necazuri cu diferiţi membri ai familiei celui vizat pentru a fi păcălit.
Cea mai nou metodă prin care credulii sunt păcăliţi în ultima perioadă a fost deja brevetată şi este folosită cu succes în judeţul Suceava.
Ca mai toate înşelătoriile, şi aceasta este foarte simplă şi se bazează pe trăirile emoţionale ale celor care sunt vizaţi de escroci.
Concret, pe telefonul viitoarei victime se sună de către un necunoscut care se recomandă prieten cu una din rude, fiu sau ginere de obicei. Victima este anunţată de escroc că ruda a avut un accident şi trebuie să trimită o anumită sumă de bani pentru ca situaţia să se rezolve şi să nu se ajungă la dosare penale sau chiar la arestarea celui implicit în aşa zisul accident.
Totodată, victimei i se cere să nu ia legătura, sub nici o formă, cu ruda aflată la necaz, pentru a nu periclita muşamalizarea cazului. Până în prezent, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava s-au înregistrat patru plângeri din partea unor persoane care au contribuit cu sume serioase la bugetul escrocilor.
Astfel un bărbat în vârstă de 72 de ani din satul Fântâna Mare a aflat că fiul său a provocat un accident, în urma căruia i-a rupt picioarele unei persoane.
„Avocatul” de la celălalt capăt al firului i-a cerut 15.000 de lei pentru a se ajunge la o înţelegere, iar septuagenarul a fugit la o agenţie bancară din Fălticeni, de unde a trimis banii.
O altă femeie, din comuna Moara, a plătit pentru fiul ei aflat „în ghips” la spital suma de 3.000 de euro. Pentru că nu avea bani, femeia s-a împrumutat de la rude, iar când a depistat că a fost victima unei înşelătorii era deja prea târziu.
„Tată, ajută-mă!”, aşa a sunat mesajul pe care un bărbat din Plopeni-Salcea l-a primit de la „ginerele” său.
„M-am impacientat că a avut un accident şi am zis să-l ajut. Mi-au cerut 8.000 de lei şi cel care s-a recomandat avocatul său mi-a spus să nul sun sub nici o formă. Am mers la Western Union şi am trimis banii, iar apoi când i-am sunat din nou mi-au zis că mai este nevoie de încă 8.000 de lei, iar dacă nu să încarc două cartele telefonice. Abia atunci mi-am dat seama că este vorbă de o înşelătorie”, a declarat Ilie R., una din victimele escrocilor.
Poliţia face apel la suceveni să nu mai creadă în astfel de telefoane şi să sune imediat la 112 dacă sunt abordaţi de „fii care au avut un accident”.
Până în prezent, poliţiştii nu au nici un suspect, dar fac demersuri pentru a afla unde au ajuns banii trimişi de păgubiţi.