148 de patroni români de firme de transport au închiriat un avion ca să protesteze la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

Aproape 150 de patroni ai firmelor de transport din judeţul Suceava vor zbura la Bruxelles joi, 10 ianuarie, pentru a participa la un protest programt între orele 8.00 şi 13.00 în faţa Parlamentului European. La acţiunea de protest vor participa transportatori de mărfuri din ţările est-europene. Ei sunt nemulţumiţi de măsurile din Pachetul de Mobilitate 1.

Cei 148 de patroni ai firmelor de transport care vor zbura la Bruxelles fac parte din Asociaţia Transportatorilor de Mărfuri „Bucovina”. Ei au închiriat un avion de la Compania „Air Bucharest”. Avionul va decola joi dimineaţă de pe Aeroportul Salcea din judeţul Suceava şi va ateriza la Bruxelles, unde în intervalul de ore 8 -13 va avea loc un protest în faţa Parlamentului European. La acţiune vor participa transportatori din mai multe state est-europene. 

Într-un comunicat de presă de transmis de Asociaţia Transportatorilor de Mărfuri „Bucovina” se arată că Consiliul Miniştrilor de Transport din UE a adoptat poziţia sa privind Pachetul de Mobilitate 1, bazată pe propunerile restrictive ale Alianţei Rutiere a Statelor din Vestul UE, prin care transportatorii români, alături de ceilalţi transportatori estici sunt trimişi acasă, prin măsurile restrictive dure de efectuare a transportului rutier în Uniunea Europeană.

Dacă va fi votat  în forma existentă, susţin transportatorii, pachetul înseamnă:

– o birocraţie lărgită şi sufocantă (deşi la nivel declarativ se susţine contrariul- simplificarea birocraţiei ) .

– creşterea deloc neglijabilă a costurilor de transport marfă , peste tot in Uniune.

– alterarea  puternică a concurenţei în interiorul Uniunii – cărăuşii vestici sunt clar avantajati.

– decimarea  principiului “liberei circulatii “ in interiorul Uniunii Europene.

– pentru o parte din companiile de transport marfă româneşti – în special micile afaceri de familie  -acest lucru înseamnă pur şi simplu FALIMENT !

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite