Se deschide festivalul culinar "Casa Tudorii". Preparate tradiţionale, gătite de cele mai iscusite gospodine din Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preparate tradiţionale gătite de cele mai iscusite gospodine din Bărăgan vor face deliciul publicului la festivalul culinar organizat la situl arheologic de lângă Giurgeni. Festivalul se deschide duminică, 13 octombrie.

Şi în acest an, autorităţile din judeţul Ialomiţa organizează pe situl arheologic Oraşul de Floci, de lângă Giurgeni, a Ix-a ediţie a Festivalului Concurs de Tradiţie Culinară «La Casa Tudorii». Peste 300 de participanţi din 19 localităţi ale judeţului sunt aşteptaţi, la fel ca şi anul trecut, să impresioneze juriul cu preparate. Prin promovarea acestui festival, Consiliul Judeţean Ialomiţa doreşte revigorarea interesului public pentru tot ceea ce înseamnă tradiţie culinară ialomiţeană, descoperirea de reţete culinare specifice şi oameni de pe aceste meleaguri care să-şi pună în valoare talentul şi creativitatea.

Ingeniozitate şi măiestrie

Organizat de Consiliul Judeţean Ialomiţa şi Muzeul Judeţean Ialomiţa, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, Muzeul Naţional al Agriculturii, Centrul Cultural „Ionel Perlea“, Inspectoratul Şcolar al judeţului Ialomiţa, Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu“, Primăria comunei Giurgeni evenimentul se înscrie în cadrul proiectului ”Ialomiţa – Dintotdeauna pentru totdeauna”.

Publicul poate admira varietatea produselor culinare, ingeniozitatea şi măiestria celor care le prepară şi prezintă în faţa unui juriu competent. Manifestarea cuprinde şi spectacole folclorice oferite de ansamblul „Doina Bărăganului“, precum şi solişti vocali, instrumentişti, grupuri vocale, formaţii de dansuri populare şi ansambluri folclorice din judeţ.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite