Lupta împotriva corupţiei în Ialomiţa a încetat. Scandalul care a desfiinţat Biroul Teritorial DNA Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, 3 martie, Direcţia Naţională Anticorupţie a decis să desfiinţeze Biroul Teritorial de la Slobozia. Ceea ce la prima vedere pare doar o măsură de reorganizare are legătură cu un imens scandal public în care instituţia a fost implicată. Este vorba despre arestarea  şi judecarea fostului procuror-şef al DNA Slobozia, Dumitru Cristudor.


Mărirea şi decăderea B.T. DNA Slobozia

Potrivit Biroului de Presă al DNA – Structura Centrală, Biroul Teritorial DNA de la Slobozia şi alte câteva similare din ţară şi-au încetat definitiv activitatea începând de luni 3 martie.

„Este vorba despre o măsură de reorganizare şi eficientizare a activităţii” a declarat Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA, citată de ziarul on line independentoline.ro.

Realitatea este însă cu totul alta, cel puţin la Slobozia, Direcţia Naţională Anticorupţie a decis să desfiinţeze biroul în urma scandalului public în care unitatea a fost implicată în cursul anului 2013.

Este vorba despre arestarea şi trimiterea în judecată a fostului şef al B.T. DNA Slobozia, fostul procuror Dumitru Cristudor.

Cristudor a fost anchetat de către colegii săi de la Bucureşti pentru fapte de corupţie. Concret, el a împiedicat demararea la Slobozia a unei anchete a procurorilor germani din cadrul Parchetului Muhlhausen, veniţi să cerceteze patru cetăţeni din oraş acuzaţi că au fraudat bugetul Germaniei cu 2 milioane de euro.

Prieten cu Vasile Taifas, unul dintre susţinătorii slobozenilor care au dat tunul financiar în Germania, Cristudor i-a comunicat acestuia intenţia autorităţilor germane.

Taifas şi-a pus oamenii în gardă, astfel că ancheta germană de la Slobozia a avut un efect zero. În schimbul informaţiilor, Cristudor a beneficiat de materiale de construcţii şi o limunzină de lux BMW.

În ciuda acestor aspecte negative, la începutul anilor 2000, acelaşi Cristudor era premiat de către şefii Parchetului Naţional Anticorupţie, fosta denumire a DNA, pentru faptul că a reuşit să depisteze şi să autodenunţe un caz de fraudă cu multe zerouri în coadă.

În prezent, cazul procurorului Cristudor se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fostul procuror fiind în stare de arest preventiv.

Citiţi şi:

29 de zile de arest pentru procurorul Dumitru Cristudor. CSM l-a suspendat din funcţie

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au trimis după gratii pentru 29 de zile pe procurorul şef al DNA Slobozia Dumitru Cristudor. Decizia a fost luată în urma unei şendinţe de judecată ce a durat vreme de câteva ore.


Fostul şef al DNA Slobozia, procurorul Dumitru Cristudor, trimis în judecată pentru luare de mită

Aflat deocamdată în stare de arest preventiv, şeful suspendat al DNA Slobozia, procurorul Dumitru Cristudor, a fost trimis joi 4 iulie a.c. în judecată de procurorii DNA-structura centrală, sub acuzaţia  luare de mită. În faţa instanţei au mai fost trimişi şi afaceristul  slobozean Vasile Daniel Taifas şi contabila acestuia Monica Andronache. Cei doi sunt acuzaţi de „dare de mită“ şi „complicitate la dare de mită“.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite