Focar de pestă porcină africană la Gimbăşani. Cum a reapărut boala în judeţul Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au reuşit să stingă 132 de focare de pestă porcină, autorităţile din judeţul Ialomiţa sunt puse în faţa unei noi încercări. Un focar de boală a fost confirmat în localitatea Gimbăşani, medicii veterinari stabilind că proprietarului gospodăriei nu a anunţat autorităţile în timp util, alegând să trateze singur animalul.

La aproximativ 2 luni de la stingerea tuturor focarelor de boală, în judeţul Ialomiţa, pesta porcină a atacat din nou.

 Autorităţile au confirmat prezenţa virusului într-o gospodărie din localitatea Gimbăşani. Proprietarul porcilor bolnavi a fost amendat pentru nerespectarea măsurilor de biosecuritate şi nu va fi despăgubit de Guvern.

Conform DSVSA Ialomiţa, în data de 19 iulie pe raza localităţii Gimbăşani a fost confirmat un focar de pestă porcină africană, într-o exploataţie nonprofesională. "Precizăm că până la data actuală au fost stinse un număr de 132 focare de boală, declarate în exploataţii nonprofesionale, focarul din Gimbăşani fiind singurul focar activ.

În ceea ce priveşte apariţia focarului şi posibila origine a bolii menţionăm că, deşi primele semne de boală au fost observate de proprietar în data de 14.07.2019, acesta nu a notificat medicul veterinar decât în data de 17.07.2019, data la care în exploataţie a murit o porcină. Mai mult decât atât proprietarul a efectuat, cu persoane neautorizate, tratament medicamentos animalelor afectate.

Din ancheta epidemiologică se desprinde concluzia că sursa de boală o reprezintă circulaţia cu mijloace agricole în zone afectate de boală, fără a se efectua dezinfecţia mijlocului agricol la ieşirea din tarla şi aducerea de furaje din zone contaminate, utilizate ulterior în hrana animalelor.

Având în vedere încălcarea de către proprietar a prevederilor legale în ceea ce priveşte notificarea apariţiei semnelor de boală la animale, acesta a fost sancţionat cu amendă în valoare de 5000 lei, conform prevederilor H.G. 1214/2009, cu modificările ulterioare, nemaiputând beneficia astfel de despăgubirile prevăzute de legislaţia în vigoare", a precizat într-un comunicat DSVSA Ialomiţa.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite