Copil dispărut în apele râului Ialomiţa, în timp ce se scălda. Un echipaj de scafandri, chemat să participe la căutări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul a dispărut în apele râului Ialomiţa FOTO Adevărul
Copilul a dispărut în apele râului Ialomiţa FOTO Adevărul

Un copil, în vârstă de 11 ani, a intrat ieri la scăldat împreună cu un prieten. Dacă acesta din urmă a reuşit să iasă la timp la mal, primul nu a putut înota împotriva curenţilor şi nu s-a mai putut salva. Primul apel pentru sesizarea evenimentului a fost primit la dispeceratul integrat ieri, în jurul orei 14.30, de la un bărbat care se afla cu animalele la păscut în zonă şi a fost martor la întâmplare.

Accidentul s-a petrecut pe raza satului Broşteni, din comuna Ion Roată. Salvatorii de la Detaşamentul Urziceni, împreună cu un echipaj de scafandri, solicitaţi în sprijin de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” al judeţului Constanţa, au efectuat operaţiuni de căutare pe râul Ialomiţa până la lăsarea nopţii, în jurul orei 22.00, însă fără izbândă. În această dimineaţă au fost reluate căutarile, se acţionează în zonă cu o barcă şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, fiind cerut în sprijin şi echipajul de scafandri. 

Militarii de la ISU reamintesc oamenilor faptul că, râul Ialomiţa, fiind o apă curgătoare mare, nu este prilenic scăldatul! Apa este adâncă, curenţii sunt puternici şi determină formarea unor vârtejuri în care se pot îneca şi cei mai experimentaţi înotători.

Cu scopul de a evita astfel de tragedii, iată câteva reguli ce trebuie respectate la scăldat sau în apropierea apelor:

1. Nu vă aventuraţi să vă scăldaţi, dacă nu ştiţi să înotaţi;

2. Copiii aflaţi în apropierea apei şi în apă trebuie să fie supravegheaţi permanent;

3. Scăldatul trebuie făcut doar în locuri special amenajate;

4. Evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi

5.  Este interzis scăldatul în stare de ebrietate sau pe timp de noapte;

6. Nu înotaţi departe de mal şi nu treceţi de semnele de prevenire; 

7. Evitaţi folosirea pentru scăldat a saltelelor cu aer, camerelor de cauciuc, scândurilor, etc; 

8. Evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, s-au produs incidente;

9. Nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite