Copiii din Feteşti, instruiţi de poliţişti în legătură cu delincvenţa juvenilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Feteşti au desfăşurat activităţi informativ-preventive ce au avut ca scop prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor.

Oamenii legii spun că urmăresc în aceste activităţi ca mesajul preventiv să ajungă la un număr cât mai mare de beneficiari, obiectivele vizate fiind informarea şi conştientizarea tinerilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi prezentarea  consecinţelor ce decurg din săvârşirea de infracţiuni.

În discuţiile purtate cu elevii au fost prezentate aspecte legislative cu privire la faptele penale ce pot fi comise de minori, pedepsele prevăzute de lege a fi aplicate de instanţa de judecată, în cazul săvârşirii unor infracţiuni, precum şi măsurile educative care pot fi dispuse în asemenea situaţii. De asemenea, elevilor le-au au fost prezentate aspecte referitoare la circulaţia pe drumurile publice, scopul fiind prevenirea evenimentelor rutiere în rândul acestora.

Vă recomandăm şi:

Prevenire. Copiii din Ulmu, instruiţi de poliţişti cum să evite conflictele

Campanie de prevenire a violenţei. Poliţiştii îi învaţă pe săteni cum să-şi verse furia: să dea cu sapa în curte, în loc să-şi bată nevasta

Educaţie. Pentru prevenirea delincvenţei juvenile, poliţiştii i-au invitat pe tineri la film

Slobozia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite