Aproximativ 100 de hectare de vegetaţie uscată, pârjolite de foc
0Aproximativ 100 de hectare de vegetaţie uscată s-au aprins ieri după-amiază în comuna Drăgoeşti. Pompierii din Urziceni spune că focul a fost pus intenţionat.
În data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 18.10, salvatorii din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu de mirişte de porumb, produs pe un teren pe raza comunei Drăgoeşti.
Două echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă s-au deplasat de urgenţă la locul solicitării. În urma incendiului a ars mirişte de porumb pe o suprafaţă de aproximativ 100 hectare. Conform ISU Ialomiţa, cel mai probabil incendiul s-a produs în urma folosirii intenţionate a sursei de aprindere.
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori din cadrul ISU Ialomiţa, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării şi salvării persoanelor din medii ostile vieţii, precum şi pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la 19 evenimente, 14 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor şi transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, 2 misiuni de transport persoane confirmate cu COVID-19 şi 3 incendii.
Vă mai recomandăm şi: