A început Festivalul Clătitelor la Amara. Evenimentul a ajuns la a treia ediţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul Clătitelor a ajuns anul acesta la a treia ediţie FOTO: arhivă slobozia.adevarul.ro
Festivalul Clătitelor a ajuns anul acesta la a treia ediţie FOTO: arhivă slobozia.adevarul.ro

Singurul oraş staţiune din Ialomiţa, Amara, găzduieşte astăzi şi mâine cel de-al treilea festival al său. Vorbim despre Festivalul Clătitelor, cel mai mare eveniment culinar din zonă.



Sute de clătite care mai de care mai gustoase, zeci de bucătari, mai mult sau mai puţin pricepuţi, concursuri sportive, spectacole şi recitaluri, sute de turişti – acestea sunt ingredientele care vor aduce la Amara reţeta unui weekend în care distracţia şi voia bună vor fi cap de afiş. Iar asta, cu ocazia celei de-a treia ediţii a Festivalului Clătitelor, eveniment care va fi organizat în perioada 31 august-1 septembrie. Printre artiştii care au confirmat participarea la această ediţie, se numără grupul „Vouă“ şi Raoul.

„Evenimentul este organizat în cadrul proiectului de promovare turistică „Amara, izvor de sănătate, tărâm de recreere“, iar spectacolele vor avea loc la Grădina de Vară şi oraşul Amara. Sâmbătă, începând cu ora 20.00, este programat un spectacol oferit de compania teatrală „Vouă“, urmat de recitaluri Xonia şi Ilie Medrea, iar duminică vor fi recitaluri Raoul şi Maria Ionescu Căpitănescu“, spune Victor moraru, primarul oraşului Amara.

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Clătitelor va aduce la Amara, pe lângă concursul culinar şi spectacole, mai multe întreceri sportive. Astfel, atât sâmbătă, cât şi duminică, începând cu ora 8.30, terenurile de tenis din parcul balnear Amara vor găzdui o competiţie pentru iubitorii sportului alb, în vreme ce duminică, la Grădina de Vară a oraşului-staţiune, localnicii – şi nu numai – sunt invitaţi, începând cu ora 19.00, la un concurs de skandenberg.
 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite