A început distribuirea pachetelor cu produse de igienă pentru persoanele defavorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pachetele cu produse de igienă sunt distribuite la Cantina Socială FOTO Facebook/Municipiul Slobozia
Pachetele cu produse de igienă sunt distribuite la Cantina Socială FOTO Facebook/Municipiul Slobozia

În Slobozia a început distribuirea pachetelor cu produse de igienă în cadrul programului pentru ajutorarea persoanelor defavorizate. Pachetele cu produse conţin: periuţă de dinţi, pastă de dinţi, săpun lichid, şampon copii, şampon adulţi, detergent rufe şi sunt distribuite la  Cantina Socială ”Sfântul Nicolae”, situată în Municipiul Slobozia, str. Viilor, nr. 61.

Categorii de persoane beneficiare:

a) Persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (ajutor social) acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; vor primi produse doar titularii dosarelor;

b) Familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei; vor primi produse atât titularii, cât şi membrii familiilor acestora;

c) Persoane aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi în alte situaţii asemănătoare, stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate.

Condiţii pentru acordare/ ridicare:

a) Pachetele de produse POAD se ridică personal de către titularii beneficiari de ajutor social şi alocaţie de sprijin ( lit. a si b), în baza prezentării actului de identitate valabil ( original şi copie pentru titular, cât şi pentru membrii familiei, în cazul beneficiarilor de alocaţie de sprijin), verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire pentru produsele respective.

Produsele se vor ridica de la sediul cantinei sociale din str. Viilor, nr.61 ( fosta Şcoală nr.13), în perioada: 08 -31 ianuarie, între orele 9,00 – 12,00 şi 13,00 - 16,00 .

b) Persoanele menţionate la pct. I, lit. c pot solicita, până la 31 ianuarie, înscrierea pe lista de suplimentare, în baza unei cereri însoţită de acte doveditoare. Solicitarea va fi adresată Direcţiei de Asistenţă Socială Slobozia, cu sediul în Slobozia, str. Al.Odobescu, nr. 1.

Ulterior depunerii cererii, calitatea de beneficiar a solicitanţilor va fi stabilită în urma unei anchete sociale întocmite de către Direcţia de Asistenţă Socială Slobozia. Aceştia vor primi produse, în perioada 03 – 14 februarie, numai în cazul în care există stocuri după epuizarea distribuirii pentru categoriile anterioare acesteia, prevăzute la pct. I, lit. a) şi b), în ordinea depunerii cererilor şi în funcţie de stocul disponibil.

c) Persoanele care se încadrează în mai multe categorii dintre cele prevăzute mai sus beneficiază de produsele de igienă aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării ajutoarelor POAD.

d) Pentru persoanele nedeplasabile, la sesizarea unui membru al familiei sau a unei terţe persoane, Direcţia de Asistenţă Socială Slobozia asigură livrarea ajutoarelor la domiciliu.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite